Video O femeie din Arcani, obligată să-și demoleze casa avariată de șirul cutremurelor din Gorj: "E distrusă, nu se mai poate sta"
Şirul seismelor din ţara noastră nu pare să se oprească: zona Olteniei s-a confruntat în ultimele ore cu un nou cutremur, de 3,9 grade. Situaţia seismelor repetate, dar şi a celor peste 800 de replici care au avut loc în această zonă de la primul seism, cel din 13 februarie şi până în prezent, va fi dezbătută îde specialiştii de la Insitutul de Cercetare pentru Fizica Pământului.
121 de şcoli, biserici, instituţii publice au fost evaluate în ultimele zile. Doi experţi trimişi de la Bucureşti în Gorj au ajutat autorităţile de acolo să facă primul bilanţ al pagubelor. O biserică din Arcani ar putea fi demolată după ce structura acesteia a fost puternic afectată. Aceeaşi soartă ar putea să o aibă şi mai multe case din comună.
Diana Speretoiu, reporter Observator: Pentru această casă singura soluţie: demolarea. E prea periculos să mai doarmă cineva aici. Prin crăpături vezi direct în stradă.
Tanti Ana, proprietara, era singură în casă când s-a produs cutremurul. Se teme că o replică mai serioasă ar putea să-i facă acum, cu ușurință, casa una cu pământul.
Femeie: Casa e distrusă. Terminată. Nu se mai poate sta.
- Cutremur azi în Gorj. Seismul a avut magnitudinea aproape 4 și s-a produs la doar 11 km adâncime
- Verificări la materialele folosite de turci în 6 proiecte majore din România. Detaliul aproape insesizabil care...
- Soarta şcolii "bombă cu ceas" din epicentrul cutremurelor din România. Nu e pe lista de risc publicată de Minister
Reporter: O demolaţi de tot?
Femeie: O demolăm şi facem alta că de reparat nici atât. Facem alta.
Nu avea asigurare, dar nu e singura care nu se ştie dacă va primi vreo despăgubire tocmai pentru că nu avea polița obligatorie.
Peste 800 de replici după cutremurul de săptămâna trecută
Dan Coiculescu, primar Arcani: Situaţii un pic mai accentuate nu sunt decât la cinci - șase clădiri pe care noi le-am evaluat. Ca asigurare, din câte ştiu eu, numai două dintre ele, dar să vedem acum care va fi procedura, dacă se vor da ceva despăgubiri pentru reparaţii.
Județul Gorj este codaş când vine vorba de asigurarea obligatorie a locuinței. Dar clasamentul s-ar putea schimba, căci mulți oameni au început să-și asigure bunurile de teamă că un cutremur mai mare ar putea amenința zona.
Eduard Berca, director firmă asigurări: Legea în sine prevede clar că nimeni nu se poate implica într-o despăgubire dacă nu există poliţă de asigurare, nu au voie practic.
Peste 800 de replici au avut loc în Gorj după cutremurul de săptămâna trecută, de 5,7 grade.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰