Antena Meniu Search
x

Curs valutar

O fetiţă de 2 ani a căzut de la etajul 2 al unui bloc din Timişoara. O femeie care parca în zonă a sunat la 112: unde era mama copilei

O fetiţă de doar doi ani şi 4 luni a căzut, duminică, de la etajul al doilea al blocului unde locuieşte cu familia, în Timişoara. A fost preluată conştientă de un echipaj medical care a dus-o de urgenţă la spital. Poliţiştii au deschis dosar penal şi au anunţat reprezentanţii DGASPC Timiş cu privire la incident.

de Redactia Observator

la 02.04.2023 , 17:13

O fetiţă de 2 ani a căzut de la etajul 2 al unui bloc din Timişoara. O femeie care parca în zonă a sunat la 112: unde era mama copilei

Potrivit primelor informaţii, mama copilei a lăsat-o nesupravegheată câteva momente cât a fost la baie, în timp ce concubinul femeii dormea. Fetiţa a căzut pe o prelată de la etajul 1 şi a fost preluată, conştientă, de un echipaj SMURD. O femeie care îşi parca maşină în zonă a fost cea care a sunat la 112.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă

”La data de 2 aprilie a.c., în jurul orei 14:42, poliţiştii Secţiei 4 Poliţie Urbană Timişoara au fost sesizaţi prin apel 112 cu privire la faptul că un copil ar fi căzut  de la etajul 2 al unui bloc situat pe strada Brânduşei din municipiul Timişoara. Poliţiştii s-au deplasat de urgenţă la faţa locului, din primele verificări constatând faptul că o fetiţă în vârstă de 2 ani şi 4 luni a căzut accidental de la etajul 2 al blocului în care locuieşte pe acoperişul de la intrarea în scara blocului”, a transmis duminică, IPJ Timiş.

Articolul continuă după reclamă

La faţa locului a fost prezent şi un echipaj medical, care a transportat fetiţa la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. În momentul preluării copilului, acesta era conştient. Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cauzelor producerii incidentului. De asemenea, reprezentanţii DGASPC Timiş au fost anunţaţi cu privire la accident.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
SONDAJ: Aţi folosit un Advent Calendar în perioada sărbătorilor de iarnă?
Observator » Evenimente » O fetiţă de 2 ani a căzut de la etajul 2 al unui bloc din Timişoara. O femeie care parca în zonă a sunat la 112: unde era mama copilei