Mama și fetițele ei dispărute de ieri, într-o pădure din Buzău, au fost găsite. Tânăra și cele două copile plecaseră după lemne
Operațiune contracronometru a polițiștilor buzoieni, pentru găsirea unei tinere în vârstă de 35 de ani și a celor două fetițe ale ei, cu vârste de 5 și 11 ani. Cele trei au plecat vineri după-amiază într-o pădure, după lemne, și nu s-au mai întors. UPDATE: Mama și cele două copile au fost găsite în Brăila și nu au fost victimele vreunei infracțiuni.
UPDATE: Reprezentanții IPJ au anunțat, în urmă cu puțin timp, că femeia de 35 de ani și cele două minore în vârstă de 11 respectiv, 5 ani, dispărute în ziua de 28 aprilie a.c, au fost găsite în județul Brăila. Din primele verificări a reieșit că cele trei nu ar fi fost victimele vreunei infracțiuni.
Știrea inițială:
Poliţiştii buzoieni sunt în alertă după ce o femeie a fost dată dispărută, alături de cele două fiice ale sale, în vârstă de 11, respectiv 5 ani, într-o zonă împădurită din localitatea Năeni.
"La data de 28 aprilie, în jurul orei 19.20, poliţiştii din cadrul Secţiei de poliţie rurală Merei au fost sesizaţi cu privire la faptul că Feraru Violeta, în vârstă de 35 de ani, ar fi plecat împreună cu cele două fiice ale sale Feraru Izabela de 11 ani şi Feraru Maria de 5 ani, în extravilanul pădurii din localitatea Vârf, sat Năeni. Poliţiştii au demarat de îndată verificări şi activităţi specifice de căutare a persoanelor dispărute", a transmis IPJ Buzău.
- "Ce poate să fie mai rău?" Filmul morții fetiţei românce de 5 ani în Franța. Roza-Izabela a fost ademenită cu...
- Ipoteză în cazul adolescentului înecat într-o balastieră din Dâmbovița. Băiatul a fost găsit mort la 5...
- Copil plecat de acasă, găsit mort într-un lac din Dâmbovița. Băiatul fusese dat dispărut de mama lui cu...
Femeia a plecat cu fetițele în pădure, după lemne
Conform unui comunicat al Poliției Române, femeia a plecat cu cele două copile, joi la amiază, spunând că merg în pădure după lemne.
Semnalmente Feraru Violeta:
- are 1,50 m înălţime, 65 de kg, ochi căprui, păr roşcat scurt. Ultima dată când a fost văzută purta blugi negri, hanorac maro cu glugă şi papuci de plastic.
Semnalmente Feraru Izabela:
- are 1,65 m înălţime, aproximativ 50 de kg şi păr lung castaniu. Ultima dată când a fost văzută purta blugi gri, hanorac gri şi pantofi sport albi.
Semnalmente Feraru Maria:
- are 1,30 m înălţime, aproximativ 30 de kg şi păr castaniu prins în coadă. Ultima dată când a fost văzută purta pantaloni negri cu buline roşii, bluză de trening roşie şi pantofi sport albi.
Persoanele care dețin informaţii ce ar putea conduce la găsirea mamei și a celor două fetițe sunt rugate să sune la 112 sau să meargă la cea mai apropiat unitate de Poliţie.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰