Antena Meniu Search
x

Curs valutar

O mamă şi fiica ei de 16 ani, atacate cu cuţitul şi sechestrate în casă de socrul furios, în Piteşti

Clipe de groază trăite de o piteşteancă în vârstă de 40 de ani şi fiica ei de 16 ani. Cele două au fost agresate şi sechestrate de socrul femeii, în apartamentul în care cele două locuiesc. Se pare că bărbatul de 69 de ani nu este de acord pe care o are tânăra cu fiul lui.

de Veronica Micu

la 02.07.2021 , 15:05

O mamă şi fiica ei de 16 ani, atacate cu cuţitul şi sechestrate în casă de socrul furios, în Piteşti - Observatornews.ro / imagine ilustrativă

Vizita socrului, joi de dimineaţă, s-a transformat într-un coşmar pentru o femeie din Piteşti şi fiica ei. Cele două au fost bătute şi ameninţate cu cuţitul, apoi sechestrate câteva ore în apartament.

Copila de 16 ani este fiica femeii din prima căsătorie, motiv pentru care tata-socru nu este de acord cu relaţia pe care aceasta o are cu fiul lui. 

Socrul a fost prins şi reţinut pentru 24 de ore

Articolul continuă după reclamă

După ce le-a agresat şi le-a interzis să iasă din casă, sub ameninţarea cuţitului, omul a plecat. Femeia a sunat la 112 și un echipaj de la Secția 2 Poliție Pitești a pornit în căutarea bărbatului.

Pe acelaşi subiect

"În ziua de 01 iulie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești au fost sesizați, prin SNUAU 112, de către o femeie de 40 de ani, din Pitești, cu privire la faptul că, în dimineața aceleiași zile, socrul său, de 69 de ani, ar fi pătruns în locuința sa și le-ar fi agresat fizic, amenințându-le cu un obiect tăietor-înțepător, atât pe ea, cât și pe fiica sa minoră, împiedicându-le astfel să părăsească locuința, timp de aproximativ trei ore. Bărbatul a fost depistat, la scurt timp, pe raza municipiului Pitești, de polițiștii Secției 1 Poliție Pitești și condus la sediul poliției, pentru audieri", a transmis IPJ Argeş într-un comunicat.

Bărbatul a fost reținut pentru lipsire de libertate și loviri și alte violențe. Astăzi va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești cu propunerea luării unei măsuri preventive.

Un bărbat şi-a bătut soţia şi soacra, apoi le-a sechestrat într-un apartament din Craiova

Luna trecută, un bărbat de 60 de ani și-a bătut soția și socra, apoi le-a sechestrat într-un apartament din Craiova. Poliţiştii s-au deplasat imediat la faţa locului, însoţiţi de mascaţi, s-a încercat o negociere, însă, când au văzut că bărbatul nu comunică, forţele de intervenţie au montat o scară şi au reuşit să pătrundă în apartament pe geam.

Concomitent, ușa apartamentului a fost spartă, iar polițiștii au reușit să-l imobilizeze pe bărbat. Din fericire, intervenția s-a finalizat cu succes, iar cele două femei nu au suferit vătămari corporale. Imagini cu intervenţia mascaţilor, aici

Veronica Micu Like

Absolventă a Şcolii Superioare de Jurnalism (SSJ). A început la "Gardianul", ca reporter de investigaţii, apoi s-a alăturat echipei "Jurnalul Naţional", unde a scris mai bine de 11 ani. A urmat site-ul miscareaderezistenta.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » O mamă şi fiica ei de 16 ani, atacate cu cuţitul şi sechestrate în casă de socrul furios, în Piteşti