O nouă avarie a dat peste cap circulaţia metroului bucureştean
De această dată sistemul de semnalizare de pe magistralele unu şi trei s-a defectat. Din această cauză trenurile circulă cu viteze foarte reduse, iar oamenii sunt nevoiţi să aştepte minute în şir pe peroane.

Nu este prima dată când avariile din subteran dau peste cap circulaţia metroului. Sindicaliştii au avertizat de mai mult timp că pe magistrale sunt probleme, care pot pune în pericol călătorii.
Pe cele două magistrale sunt mai multe porţiuni unde se circulă cu viteză de maximum 15 kilometri la oră. Şi asta deoarece sistemul de semnalizare nu funcţionează.
În ultimele luni, la metrou au avut loc mai multe incidente. Un tren a deraiat după ce a suferit o avarie, iar de două ori trenurile pline de călători au fost la un pas de a deraia după ce macazurile din staţiile Brâncoveanu şi Pipera s-au stricat.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰