O şoferiţă de camion, principalul suspect în cazul cadavrului găsit pe DN 76. Femeia este acuzată că s-a panicat şi a fugit după accident
O şoferiţă în vârstă de 34 de ani care conducea un camion a fost identificată de poliţişti şi este suspectă în cazul femeii decedate care a fost găsită pe marginea DN 76, în judeţul Arad, conducătoarea autoutilitarei fiind acuzată că a lovit victima şi a părăsit locul accidentului.
Poliţiştii au stabilit că victima a fost lovită de camion cu o seară înainte, cadavrul fiind descoperit abia marţi dimineaţă.
"Din cercetările efectuate de poliţişti s-a stabilit că, în seara zilei de 24 octombrie, în jurul orei 20.20, o autoutilitară care se deplasa pe DN 76, spre judeţul Hunedoara, a accidentat mortal o femeie de 43 de ani, din Vaţa de Jos, după care şi-ar fi continuat deplasarea. În urma investigaţiilor efectuate, vehiculul a fost depistat pe raza localităţii Sânmartin, din judeţul Bihor, conducătorul acestuia fiind o femeie de 34 de ani, din judeţul Bihor. Persoana în cauză a fost condusă la audieri, urmând a fi reţinută pentru 24 de ore, pentru ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de cercetare", a informat, miercuri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad.
Cadavrul a fost descoperit de localnici din satul arădean Hălmagiu, iar poliţiştii au avut nevoie de câteva ore pentru identificarea victimei, pentru că era din alt judeţ.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰