Video O tânără geloasă a răpit-o pe amanta soţului, în Iaşi, a tuns-o şi a rupt-o cu bătaia. Femeia a fost reţinută
Scene teribile la Iaşi, în cartierul Păcureț, după ce o tânără în vârstă de 23 de ani, din Neamţ, a decis să se răzbune pe amanta soţului.
- O tânără de 23 de ani şi-a bătut rivala în dragoste.
- Femeia din Neamţ a răpit-o pe amanta soţului, a bătut-o şi a umilit-o.
Ajutată de un vecin, soţia înşelată a răpit-o de pe stradă pe rivala în dragoste, o minoră de 17 ani, şi a dus-o în cartierul Păcureţ.
Acolo, tânăra de 23 de ani a rupt-o cu bătaia pe adolescentă, a tuns-o, apoi a lăsat-o să plece acasă.
Soţia bătăuşă a fost reţinută pentru 24 de ore
A doua zi, fata a mers la poliţie şi i-a reclamat pe cei doi agresori, care, în urma unor percheziţii efectuate la Roman şi Iaşi, au fost reţinuţi pentru 24 de ore.
"Polițiștii Biroului de Investigații Criminale Iași sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, au efectuat 3 perchezitii domicilare, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări pentru lipsire de libertate în mod ilegal, lovire sau alte violențe și amenințare.
Din cercetări a rezultat că un tânăr s-ar fi întâlnit cu o tânără, pe care o cunoștea pe raza mun. Iași și ar fi dus-o, contrar voinței sale într-o altă zonă, unde ar fi fost așteptați de două fete, care ar fi agresat-o.
În baza probatoriului administrat în cauză tânărul de 23 ani, a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore", au precizat reprezentanţii Poliţiei Iaşi.
Ulterior, a fost reţinută şi tânăra de 23 de ani.
Astăzi, cei doi au fost duşi la instanţă, cu propunere de arestare preventivă.
- Articol relizat cu ajutorul informaţiilor şi imaginilor obţinute de reporterul Observator Clara Mihociu -
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰