Video "O trăgea de păr şi îi dădea palme în cap". Mărturiile copiilor care ar fi bătuţi într-o grădiniţă din Ploieşti. Educatoarea, cunoscută cu ieșiri violente
Copii bătuţi de educatoare la grădiniţă! Sunt acuzaţiile grave lansate de mai mulţi părinţi la adresa unui cadru didactic din Ploieşti. Cei mici ar fi agresaţi fizic şi verbal. Mărturiile copiilor sunt cutremurătoare. Mai marii din Învăţământ fac anchetă, dar recunosc că educatoarea a avut şi alte ieşiri violente: în trecut, a aruncat cu un scaun după o îngrijitoare. Informaţiile care urmează au puternic impact emoţional!
Fetiță: Doamna Marinela mi-a dat o palmă în cap! Că n-am ascultat!
Sunt cuvintele unei fetiţe de 4 ani care i-a povestit mamei prin ce trece la grădiniţă. Copila se plânge că şi ea, şi colegii sunt bătuţi şi agresaţi de educatoare.
Copil: M-a bătut şi m-a dus de lângă Ela.
Şi alţi părinţi acuză educatoarea de 47 de ani de violenţe fizice şi verbale
- Copii bătuţi, traşi de păr şi neglijaţi, la o grădiniţă din Ploieşti. Educatoarea abandona elevii pentru a...
- Drogul fentanil face ravagii în SUA. Costă doar câţiva dolari şi e de 50 de ori mai puternic decât heroina
- Aproape 10 kg de droguri, descoperite sub podeaua unei grădiniţe din SUA în care, săptămâna trecută, un copil...
Copiii spun acasă că sunt bătuți de educatoare
Mama unei fetiţe: În a treia zi de grădiniţă a fost lovită prima dată şi îmi spunea: "Mami, mi-a dat o palmă la fund pentru că mă jucam cu prietena mea!". Mi-a spus şi o doamnă îngrijitoare că a fost văzută doamna cum o bătea pe fiica mea, o trăgea de păr şi îi dădea palme în cap.
Tatăl unei fetiţe: Şi fata mea. Îmi spune, da, "Doamna ne loveşte că nu facem ceea ce spune ea!" Adică, cumva ea vrea să dea milităria jos din pod! Loveşti copiii. Mai grav, îi dai afară din clasă. Şi multe altele. Nu eşti educator! Copiii nu vor să mai stea în clasă! Plâng şi efectiv nu vor să mai stea.
Ba mai mult, oamenii spun că cei mici ar fi fost lăsaţi d emai multe ori nesupragheaţi în clasă cu obiecte periculoase la îndemână. Cu foarfeci de exemplu.
Mama unei fetiţe: Toate lucrurile astea traumatizează copilul. Din a doua zi, a început să facă pipi pe ea noaptea în somn. Se vede că are un somn mai agitat, este. Clar e afectată, dar nu vrea să vorbească. Când o întreb ceva legat de doamna Marinela, îşi pune mâna la gură.
Părinţii au înaintat o petiţie prin care cer Inspectoratului Şcolar Prahova să rezolve situaţia. Conducerea grădiniţei face o anchetă. Mai ales că educatoarea nu este la primele abateri de acest gen.
Părinţii au înaintat o petiţie prin care cer Inspectoratului Şcolar Prahova să rezolve situaţia
Cristi Georgescu, reporter Observator: Am încercat să-i cerem educatoarei un punct de vedere cu privire la reclamaţiile făcute de către părinţi, a fost înştiinţată de către directoare, însă a refuzat să facă orice declaraţie pe marginea acestui subiect.
Laura Ghiţă-Tăsică, directoare grădiniţă: Este începută o anchetă disciplinară. Eu ţin legătura tot timpul cu Inspectoratul Şcolar, dumnealor ştiu problema.
Recent, acelaşi cadru didactic ar fi aruncat cu un scaun după o îngrijitoare, după o discuţie în contradictoriu. Acum, educatoarea nu a vrut să comenteze acuzaţiile. În această vară, o altă educatoare din Alba a fost condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare, după ce a agresat fizic doi preşcolari.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰