Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video O ursoaică cu trei pui jucăuşi, la plimbare pe şosea din Neamţ.

Şoselele din zonele de munte au fost invadate de urşi. Ultimul exemplu, comuna Borca din Neamţ, unde o ursoaică şi cei trei pui ai săi au ieşit la alergat.

de Redactia Observator

la 01.08.2021 , 09:20

Jucăuşi şi plini de energie la o oră destul de târzie, ursuleţii se ţineau după mama lor, care încerca să îi păzească de agitaţia de pe şosea. La un moment dat, ursoaica le croieşte drum spre pădure celor trei pui, fără să reuşească însă să îi ţină în frâu.

Prezenţa urşilor a devenit, de altfel, o obişnuinţă în oraş, iar trecătorii nu se mai sperie de ei. 

Ordonanța de Urgență care permite împușcarea urșilor a fost publicată în Monitorul Oficial

Vezi și

Ordonanța de Urgență care prevede intervenția imediată în cazul atacurilor urșilor a fost publicată în Monitorul Oficial. Potrivit documentului, extragerea ursului prin eutanasiere sau împuşcare se poate face în cazul în care siguranţa şi securitatea persoanelor sau a bunurilor de orice fel aparţinând acestora sunt puse în pericol.

Pe acelaşi subiect

Actul normativ reglementează modul de intervenţie imediată pentru prevenirea şi combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun (Ursus arctos) asupra cetăţenilor şi bunurilor acestora, în intravilanul localităţilor, prin alungare/capturare/relocare sau extragerea prin împuşcare sau eutanasiere.

În OUG se subliniază că intervenția imediată în intravilanul localităților ”se efectuează gradual prin alungare prin diverse mijloace, tranchilizare și relocare sau extragere prin eutanasiere sau împușcare. În cazul intervenției prin tranchilizare și relocare, precum și al extragerii prin eutanasiere sau împușcare, nu este necesară eliberarea prealabilă a autorizației de recoltare/capturare prevăzute în Ordinul ministrului mediului și dezvoltării durabile nr.410/2008 pentru aprobarea Procedurii de autorizare a activităților de recoltare, capturare și sau achiziție și sau comercializare, pe teritoriul național sau la export, a florilor de mină, a fosilelor de plante și fosilelor de animale vertebrate și nevertebrate, precum și a plantelor și animalelor din flora, respectiv fauna sălbatice și a importului acestora”.

Echipa de intervenție este condusă de primarul/viceprimarul localității

Decizia finală este luată de echipa de intervenție, formată din:

- primarul/viceprimarul unităţii administrativ-teritoriale pe raza căreia s-a produs evenimentul, desemnat în comitetul local de situaţii de urgenţă conform art. 12 alin. (2) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă;

- personalul structurilor de jandarmi competente teritorial, aflat în serviciu în zona unde a fost semnalată prezenţa exemplarului de urs;

- personalul tehnic de specialitate angajat al Gestionarului care a încheiat contract de permanenţă cu unitatea administrativ-teritorială pentru asigurarea serviciilor de specialitate prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, în zona unde s-a produs evenimentul;

- medicul veterinar.

Conducătorul echipei de intervenţie este primarul/viceprimarul unităţii administrativ-teritoriale pe raza căreia s-a produs evenimentul, în calitatea sa de conducător al Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă.

În ce condiții se permite împușcarea urșilor

Extragerea ursului prin eutanasiere sau împuşcare se face în următoarele situaţii:

- dacă intervenţiile prin metoda alungării, respectiv a tranchilizării şi relocării nu dau rezultate şi gradul de risc se modifică la nivel mare conform procedurii de evaluare a riscului;

- dacă siguranţa şi securitatea persoanelor sau a bunurilor de orice fel aparţinând acestora sunt puse în pericol;

- dacă siguranţa şi securitatea membrilor echipei de intervenţie sunt puse în pericol;

- în cazul în care exemplarul de urs în cauză se răneşte în cursul acţiunii de intervenţie şi nu sunt identificate alte soluţii conform prezentei ordonanţe de urgenţă;

- dacă exemplarul în cauză este prins într-o capcană neautorizată şi nu sunt identificate alte soluţii;

- dacă exemplarul în cauză prezintă răni incompatibile cu viaţa.

Costurile privind intervenţia se achită de unitatea administrativ-teritorială pe raza căreia s-a efectuat intervenţia în baza contractului de prestări servicii de permanenţă încheiat cu Gestionarul, respectiv a contractului de prestări servicii încheiat cu medicul veterinar de liberă practică şi se decontează de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, în limita tarifelor standard stabilite prin ordin al ministrului mediului, apelor şi pădurilor şi în baza documentelor justificative depuse de unităţile administrativ – teritoriale la Gărzile forestiere.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi deschis copilului vostru un cont de economii?
Observator » Evenimente » O ursoaică cu trei pui jucăuşi, la plimbare pe şosea din Neamţ.