Oameni îngroziţi de furtună la Dângeni, în Botoşani, vântul a luat acoperişuri şi a dărâmat copaci pe case (video)
Oameni îngroziţi de furtună la Dângeni, în Botoşani, unde vântul a luat acoperişuri şi a dărâmat copaci pe case, în câteva zeci de minute. Imaginile de după dezlănţuirea naturii arată un dezastru greu de imaginat.
Oameni îngroziţi de furtună la Dângeni, în Botoşani, unde vântul a luat acoperişuri şi a dărâmat copaci pe case, în câteva zeci de minute. Imaginile de după dezlănţuirea naturii arată un dezastru greu de imaginat.
În doar câteva minute o localitate botoșăneană a fost lovită de vijelii extrem de puternice. Este vorba despre comuna Dângeni, unde furtuna a făcut ravagii în curțile oamenilor şi peste 60 de locuinţe au fost afectate.
De la ora 14:00 au fost înregistrate 25 apeluri de urgență. Pompierii militari și voluntari au intervint pentru degajarea arborilor căzuți pe carosabil sau autoturisme, dar și a unor acoperișuri luate de vânt, la Dângeni.
De mai multe săptămâni, oamenii din Dângeni merg zi de zi la biserică, unde se trag clopotele şi se roagă să fie feriţi de intemperii. Astăzi, credința oamenilor nu a mai fost îndeajuns, iar vremea s-a dezlănțuit. Imaginile din Dângeni sunt dureroase și șocante în același timp, copaci rupți din rădăcini, curți inundate de apă, oameni care privesc înmărmuriți dezastrul lăsat în urmă cu furtună.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰