Obiceiuri de Revelion, dacă îl petreci în Dubai
Chiar dacă ți se pare că mai e mult până la Revelionul de anul acesta, ar fi indicat să îți „faci temele” din timp și să îți rezervi încă de pe acum un loc într-una dintre destinațiile care îți fac cu ochiul de pe harta lumii.

- Surse: AUR, SOS, POT și suveraniștii din PSD ar putea forma o alianță. DETALII la Observator 16:00
- Ucrainenii "se retrag" din Kursk. Generalul ucrainean care a condus ofensiva pe teritoriul rus a fost demis
Chiar dacă ți se pare că mai e mult până la Revelionul de anul acesta, ar fi indicat să îți „faci temele” din timp și să îți rezervi încă de pe acum un loc într-una dintre destinațiile care îți fac cu ochiul de pe harta lumii. Dacă ai optat deja să îți petreci noaptea dintre ani în cel mai important oraș turistic din Emiratele Arabe, ai făcut o alegere perfectă! Te așteaptă o experiență cum rar mai poți trăi în alte părți, în cadrul căreia te vei putea bucura de tradițiile arabe, dar și de opulența cu care cei mai bogați oameni de pe mapamond obișnuiesc să petreacă.
Și dacă tot a venit vorba de tradiții, ne-am gândit că ți-ar prinde bine să știi care sunt obiceiurile în orașul recordurilor, ce ar trebui să faci, dar mai ales ce este interzis într-o urbe arabă. Iată ce trebuie să afli, dacă petreci un Revelion în Dubai.
Alege-ți ținuta cu grijă
Dacă ești femeie, probabil nu ți se pare ieșit de comun să porți o rochie cu decolteu, una cu paiete sau una foarte scurtă de Revelion. Țările europene nu au, în general, niciun dress-code anume pentru petrecerea dintre ani, ba chiar atunci permisivitatea își lărgește granițele, pentru această ocazie. Cu cât sunt mai ieșite din banal, cu atât sunt mai apreciate ținutele cu care doamnele aleg să se îmbrace de Revelion, care, eventual, stârnesc invidia celorlalte reprezentante ale sexului frumos prezente la petrecere.
- Gemeni de 12 ani din Ploieşti, obligați să muncească și câte 18 ore pe zi. Erau puşi inclusiv să toarne beton
- Încă o tragedie pe Drumul Morţii E85. Un şofer moldovean a făcut prăpăd cu TIR-ul pe şosea, la Costeşti:...
- Pompieri din Suceava, nevoiţi să meargă pe jos 3 km, ca să stingă un incendiu. Drumul era imposibil de parcurs...
- Șoferul băut care și-a băgat în pământ prietenul a fost reținut. Ar fi făcut liniuţe înainte să rupă...
- O maşină în care se aflau doi tineri a luat foc în mers, în București. S-a făcut scrum în câteva clipe
Dubaiul, fiind un oraș arab, are însă alte criterii de selectare a articolelor de îmbrăcăminte, indiferent de ocazia cu care sunt purtate. Nu vei fi obligată să porți hainele lungi tradiționale, fii fără grijă, dar vei avea nevoie de mai multă atenție atunci când alegi cu ce te îmbraci de Revelion. Dacă știi că outfit-ul tău de petrecere este unul sexy, alege să nu îl porți și pe stradă, din respect pentru cultura arabă, care este una strictă.
Și nu îți imagina că, fiind bărbat, vei putea îmbrăca orice, pentru că si în cazul reprezentanților sexului puternic există câteva granițe în ceea ce privește îmbrăcămintea tolerată în spațiul public.
Descalță-te
Dacă ai ales să îți petreci noaptea dintre ani într-o casă tradițională din Dubai, ține cont de una dintre regulile lor de aur. Nimeni nu trebuie să intre încălțat într-o locuință, așa că respectă și tu această lege nescrisă, dacă nu vrei să fii privit diferit de ceilalți prezenți. Mai mult decât atât, e bine să știi că masa trebuie servită în poziția de Lotus, adică trebuie să ții picioarele încrucișate sub tine. Atenție la cum îți poziționezi tălpile, pentru că arabilor li se pare că ești total necivilizat dacă le lași la vedere!
Ține corect tacâmurile
Arabii nu concep alt fel de a servi mâncărurile așezate pe masă decât cu mâna dreaptă. Practic, în cadrul unui prânz sau al unei cine servite împreună cu alți arabi, nimeni nu folosește mâna stângă. Mai trebuie să știi că nu e indicat să refuzi nimic din ce ți se oferă de mâncat sau de băut, pentru că persoana care a vrut să fie binevoitoare ar putea considera că i-ai adus o insultă indirectă.
Nu folosi aparatul de fotografiat
Dacă vrei să pleci cu amintiri din Dubai sub forma fotografiilor, ai mare grijă înspre cine îndrepți obiectivul camerei. În țările arabe, fotografierea femeilor fără a avea acordul acestora este interzisa. Nici clădirile ambasadelor nu vei avea voie să le surprinzi în imagini, iar dacă încalci această regulă, s-ar putea să pleci de acolo cu o amintire neplăcută, în loc de una frumoasă, pentru că riști să fii amendat sau chiar închis pentru gestul tău.
Nu consuma alcool în spații publice
Probabil știi deja că arabilor le este interzis consumul de alcool, la fel cum este și cel de carne de porc. Dacă vrei să petreci Revelionul în Dubai și ți-ai propus să te bucuri de câteva pahare, ai mare grijă unde alegi să le bei. În spațiile publice este total interzis să consumi alcool, indiferent dacă provii din altă țară. Fumatul de narghilea este, în schimb, încurajat peste tot, așa că te vei putea delecta cu arome care mai de care mai interesante în aburul de care mai toate localurile sunt pline.
Dubaiul este un loc cu adevărat interesant, unde vei putea admira unul dintre cele mai impresionante spectacole de artificii din câte îți va fi dat să vezi vreodată, pentru că aici Revelionul devenit o adevărată competiție între cei mai pricepuți pirotehniști din toată lumea. Distracție plăcută!
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰