Antena Meniu Search
x

Obuze găsite lângă DN 18, în apropiere de Borșa, Maramureş

Un maramureşean susţine că a găsit 6 obuze în apropiere de Drumul Naţional 18, în apropiere de orașul Borşa. Într-o înregistrare video trimisă pe aplicaţia Fii Observator, bărbatul susţine că a alertat autorităţile, care au eliminat pericolul.

de Redactia Observator

la 20.07.2020, 14:37

Mai multe obuze au fost reperate la doar câțiva metri de drum, în județul Maramureș, de un localnic | Sursa foto: Gavrilă Bor Vezi și
  • Cele 6 obuze au fost găsite în zona Vălcănescu de pe DN18.
  • Autoritățile au fost sesizate prin 112.

Gavrilă Bor, autorul înregistrării video, spune că se afla la cules ciuperci când a găsit proiectilele în pădure, la mică distanţă de Drumul Naţional 18, care leagă Borşa de Vatra Dornei.

"Şase obuze, probabil din cel de-al Doilea Război Mondial, găsite la nici 10 metri de şoseaua DN 18, în zona Vălcănescu. Am anunţat pirotehniştii prin serviciul 112, pentru a le prelua şi securiza zona, să se evite o nenorocire. Am aşteptat acolo echipajul poliţiei, să mă asigur că nu ajunge altcineva la ele. Acum sunt pe mâini bune. Sugerez oricui găseşte asemenea muniţie nici să nu o atingă şi să sune imediat la 112! Să auzim numai de bine", a scris Gavrilă Bor în mesajul către Fii Observator.

- Informațiile și imaginile publicate în rubrica Fii Observator reprezintă un conținut furnizat exclusiv de martorii și participanții la evenimente. Menționăm, de asemenea, că opiniile prezentate în această categorie aparțin în exclusivitate autorilor conținutului video sau foto, nu redacției Observator.

Ai imagini sau informații care pot deveni o știre? Trimite-le pe aplicația Observator, pe care o poți descărca din Google Play sau App Store, sau pe pagina de Facebook Observator ori pe numărul de Whatsapp al redacției noastre, 0722.699.800.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vi s-a întâmplat să fiţi hărţuiţi într-un teambuilding?

Observator » Evenimente » Obuze găsite lângă DN 18, în apropiere de Borșa, Maramureş