Video Ocolitoarele Bușteni și Azuga aproape de 10%, Comarnic la 62%. Când am putea circula în zonă
Veşti bune pentru şoferi! Lucrările la drumurile care trebuie să ne scape de infernul de pe Valea Prahovei avansează. La Bușteni și Azuga, șoseaua ocolitoare a ajuns la aproape 10%, iar la Comarnic chiar la 62%. Iar dacă ritmul lucrărilor nu se schimbă, din 2028 am putea să circulăm fără probleme în zonă, chiar şi în lipsa autostrăzii peste munți.
Documentația actualizată la condițiile reale din teren a fost deja aprobată de autoritățile locale, pentru ca proiectul de peste 843 de milioane de lei să poată merge mai departe.
Lucrările la şoseaua ce ar trebuie să ocolească staţiunile Buşteni şi Azuga sunt în acest moment, potrivit constructorilor, la aproximativ 10% din stadiul de execuţie. Noi suntem acum în dreptul localităţii Poiana Ţapului. Aici trebuie ridicat un pod peste albia râului Prahova şi se lucrează în ciuda faptului că pământul este foarte înmuita de ploile din ultimele zile.
"Avem 16 poduri, 2 subtraversări şi o polată. Lucrarea este extrem de grea, foarte complicată că e zonă de munte. Implică multe consolidări, multe apărări de marmuri. Gradul de dificultate este destul de ridicat.", spune Silviu Trebean, şef de şantier.
Bușteni este "kilometrul zero" al blocajelor de pe Valea Prahovei, iar pentru localnici noua şosea va fi la propriu o adevărată "gură de aer".
"Se eliberează drumul efectiv. Tot ce înseamnă pentru o staţiune să te plimbi ok, să te plimbi cu un copil pe stradă, să te plimbi cu un cărucior, să nu te umple te praf nimeni.", spune un bărbat.
"E bine, sigur că da. Mai decongestionează traficul ăsta. Gălăgie, poluare, nu poţi traversa drumul, aglomeraţie, e bine. Zgomotul în special deranjează.", adaugă un alt bărbat.
"Nepoţii mei să se bucure de altă viaţă, de o circulaţie mai bună. Să poată să se mişte, legătura dintre Azuga şi Buşteni se face uneori în 40-45 de minute.", explică o femeie.
În ritmul actual, potrivit constructorilor, ocolitoarea Bușteni - Azuga ar putea fi gata în 2028. Însă, vom putea circula pe șoseaua ce ocolește Comarnicul.
Aşa arată în acest moment capătul de nord din centura localităţii Comarnic. 62% sunt deja făcute şi dacă autorităţile se ţin de cuvânt, calvarul de la Comarnic, pe DN1, ar putea fi limitat cel puţin, încă din acest an.
Șantierul ocolitoarei Comarnic a fost deschis în noiembrie.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
