Video Om de afaceri din Buzău a murit într-un cumplit accident pe Drumul Morții E 85. Impactul a fost atât de violent, încât motorul a sărit la peste 5 metri distanță
Ultima cursă pentru un om de afaceri din Buzău și cumnatul său. Cei doi și-au pierdut viața pe Drumul Morții E 85, în localitatea Mihăilești.
Mașina în care se aflau a derapat pe asfaltul umed, după care a intrat pe contrasens și s-a izbit violent într-un TIR. Impactul a fost atât de puternic încât vehiculul s-a dezintegrat. Motorul a zburat la peste cinci metri distanță de caroserie.
Doar o jumătate de oră până acasă
Șoferul de 69 de ani, proprietarul unui complex turistic de lângă Buzău, și pasagerul din dreapta sa au murit pe loc. Cei doi mai aveau doar jumătate de oră până acasă.
Afaceristul Dumitru Velcu se întorcea din București la volanul unui SUV unde fusese însoțit de cumnatul său, 55 de ani, aflat pe scaunul din dreapta. La un moment dat, a părăsit banda de mers, a tras de volan ca să revină pe sensul său, însă mașina a intrat în derapaj. Autovehiculul acestuia a fost izbit puternic de un camion, grav avariat în urma impactului. Conducătorul TIR-ului înmatriculat în Ialomița a fost rănit, fiind preluat de ambulanță și transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
- Dezastru pe o șosea din Buzău. Sunt doi morți, după ce un TIR și un Mercedes s-au ciocnit frontal, la Mihăilești
- Tragedie pe un drum din Iași. O șoferiță a murit pe loc, după ce a lovit cu mașina un cap de pod, un stâlp,...
- Animație grafică: Cum s-a petrecut accidentul din Vâlcea, în care Edi, un adolescent de doar 16 ani, a condus...
Gheorghe Colăcel – Poliția Rutieră Buzău: Din primele cercetări, se pare că este vorba de o coliziune între două autovehicule, un autoturism condus de către un buzoian de 69 de ani, care circula dinspre București către Buzău, și un TIR care circula din sens opus, condus de un bărbat din Ialomița, de 37 de ani.
Ionuț Cășaru - ISU Buzău: Am acționat pentru descarcerearea unei victime din autoturism și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, întrucât pe caroabil erau lichide combustibile inflamabile.
Polițiștii au început o anchetă pentru a stabili cauzele producerii accidentului. Coliziunea s-a produs pe raza comunei Mihăilești, pe o porțiune dreaptă, unde șoferii au tendința să circule cu viteză exagerat de mare. Crucile de aici amintesc de zecile de tragedii produse de-a lungul vremii. Cel mai grav accident din zonă a fost urmat de o explozie, în 2004, care a curmat 18 vieți.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰