Galerie foto Dezastru pe o șosea din Buzău. Sunt doi morți, după ce un TIR și un Mercedes s-au ciocnit frontal, la Mihăilești
Imagini de coșmar pe un drum din județul Buzău. Doi oameni au murit și un al treilea a fost rănit, după ce un TIR s-a ciocnit cu un Mercedes pe DN 2 E 85, în Mihăilești.
Accident mortal, în această după-amiază, pe DN 2 E 85, în Mihăilești, județul Buzău, după ce un TIR s-a ciocnit frontal cu un autoturism.
Șoferul și pasagerul din Mercedes au murit
- Tragedie pe un drum din Iași. O șoferiță a murit pe loc, după ce a lovit cu mașina un cap de pod, un stâlp,...
- Om de afaceri din Buzău a murit într-un cumplit accident pe Drumul Morții E 85. Impactul a fost atât de violent,...
- Cursă de taxi sfârșită într-un copac, pe un drum din Constanța. Șoferul și pasagerul au ajuns la spital
În urma impactului, șoferul mașinii, în vârstă de 69 de ani, și pasagerul de 55 de ani au rămas încarcerați, ulterior fiind declarați decedați.
Potrivit buzoienii.ro, SUV-ul Mercedes ar fi intrat pe contrasens.
"Din primele date de la fața locului a reieșit că este vorba de o coliziune între un autoturism condus pe direcția București către Buzău de către un șofer în vârstă de 69 de ani, din Buzău, și autocamionul care circula din sens opus, la volanul căruia se afla un conducător auto în vârstă de 37 de ani, din Ialomița. Accidentul s-a soldat cu decesul șoferului autoturismului și al pasagerului acestuia, un buzoian în vârstă de 55 de ani. De asemenea, conducătorul auto din Ialomița a fost rănit, acesta fiind preluat de ambulanță și transportat la spital pentru îngrijiri medicale", au transmis reprezentanții IPJ Buzău.
Șoferul camionului, rănit în accident, a fost transportat la spital.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰