Parada de 1 Decembrie 2023 în Bucureşti. Program şi restricţii de circulaţie
Vineri, 1 decembrie 2023, se împlinesc 105 ani de la Marea Unire, în urma căreia a apărut, practic, statul România, astfel că în Bucureşti, dar şi în alte oraşe din ţară, sunt organizate diferite evenimente, în principal parade militare, care însă aduc numeroase restricţii de circulaţie.
- Vineri, 1 decembrie 2023, mii de militari şi specialişti ar urma să defileze în Bucureşti.
Parada de 1 Decembrie poate fi urmăriti live AICI
Pe 1 decembrie 1918 a apărut oficial statul România, după ce, în urma unei serii de evenimente, toate provinciile istorice ocupate de români s-au unit într-un singur stat. Vorbim aici despre Banat, Transilvania, Basarabia şi Bucovina, dar şi despre zonele care formau practic, deja, Regatul România recunoscut ca stat independent după Războiul de Independenţă din 1877-1878.
Astfel s-a stabilit ca 1 decembrie 1918 să devină Ziua Naţională a României, iar în fiecare an, de 1 decembrie, sunt organizate diferite evenimente, în special parade militare, în Bucureşti şi în alte oraşe din întreaga ţară.
Parada de 1 Decembrie începe la ora 11.00 în Bucureşti
Autorităţile au anunţat, zilele trecute, că parada militară organizată în Bucureşti, de 1 Decembrie, ar urma să înceapă la ora 11.00 şi să aibă loc în zona recunoscută drept Piaţa Arcul de Triumf.
Practic se respectă, în mare măsură, tradiţia ultimilor ani, ora 11.00 fiind considerată ora clasică de începere a paradei militare programate în Bucureşti şi organizate cu ocazia Zilei Naţionale a României.
Participă militari şi specialişti din numeroase instituţii precum MApN, MAI, SRI sau STS
Ca de obicei, la parada de 1 Decembrie 2023, din Bucureşti, sunt aşteptaţi să defileze mii de militari şi specialişti a numeroase instituţii ce reprezintă statul român. Vorbim despre reprezentanţi ai Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, etc.
Alături de cei peste 2.400 de militari şi specialişti ce reprezintă statul român, şi sunt aşteptaţi să defileze la parada de 1 Decembrie 2023, la evenimentul programat vineri ar urma să defileze şi sute de militari străini, reprezentanţi ai unor detaşamente provenite din state precum Belgia, Franţa, Macedonia de Nord, Moldova, Luxemburg, Polonia, Portugalia, Spania, Statele Unite ale Americii, Ţările de Jos, etc.
Ce tehnică militară va defila la Bucureşti
Mii sau poate chiar zeci de mii de spectatori sunt aşteptaţi la parada militară organizată la Bucureşti, de 1 decembrie 2023, iar specialiştii atrag atenţia că aceştia nu vor regreta decizia de a asista la paradă, mai ales că se anunţă condiţii meteo ideale.
Spectatorii ar urma să vadă la lucru, printre altele, 130 de mijloace tehnice, dar şi 40 de aeronave militare româneşti dintre care "23 de echipamente militare terestre şi aeriene sunt ale militarilor străini participanţi", conform Agerpres.
Programul complet şi traseul Paradei din 2023
Chiar dacă parada de 1 Decembrie 2023 începe, la Bucureşti, la ora 11.00, specialiştii recomandă doritorilor să ajungă din timp la eveniment, pentru a obţine cele mai bune locuri. În plus, începând cu ora 12.00, în Piaţa Arcul de Triumf este organizată şi o expoziţie de tehnică militară.
În legătură cu parada de 1 Decembrie 2023 mai sunt organizate şi alte evenimente după cum urmează:
- Între orele 07.00 şi 11.00, în Parcul Carol I are loc o ceremonie militară şi religioasă cu depunere de coroane şi jerbe de flori la Monumentul Ostaşului Necunoscut
- Între orele 19.00 şi 22.00 este organizată retragerea cu torţe pe traseul: Palatul Cercului Militar Naţional - Calea Victoriei - Bd. Regina Elisabeta - Bd. Mihail Kogălniceanu - Spl. Independenţei - Bd. Eroilor Sanitari - Str. Profesor Doctor Gheorghe Marinescu - Şos. Cotroceni - Bd. Iuliu Maniu - Bd. General Paul Teodorescu - Bd. Timişoara - sediul Brigăzii 30 Gardă.
Restricţii de circulaţie în Bucureşti pe 1 Decembrie
Ziua de 1 Decembrie 2023 vine cu numeroase restricţii de circulaţie în Bucureşti, din cauza evenimentelor organizate cu ocazia Zilei Naţionale a României. Câteva dintre acestea le regăsiţi în lista de mai jos:
- Până la ora 17.00 - închiderea alveolei, în dreptul staţiei STB, din Piaţa Arcul de Triumf, pe sensul de mers dinspre Bd. Mareşal C-tin Prezan către Piaţa Presei Libere, pentru amplasarea sistemului de sonorizare.
- Până la ora 18.00 - restricţionarea parcării/staţionării voluntare în supralărgirea Şos. Pavel D. Kiseleff (rond Kiseleff) din dreptul Monumentului Infanteriei; restricţionarea parcării autovehiculelor pe Str. Docenţilor; restricţionarea parcării/staţionării voluntare pe Aleea Pescăruş (între Intrarea Pescăruş şi Restaurantul Pescăruş); eliberarea parcărilor din zona de desfăşurare a antrenamentelor generale şi Paradei Militare.
- Până la ora 14.30 - restricţionarea traficului rutier pe benzile I, II şi III în Piaţa Arcul de Triumf, pe sensul dinspre Piaţa Presei Libere către Piaţa Victoriei, de la Aleea Primo Nebiolo până la Arcul de Triumf şi pe Str. Alexandru Constantinescu, de la Arcul de Triumf până la Bd. Mărăşti, pe ambele sensuri de mers, pentru amplasarea/demontarea tribunei oficiale; restricţionarea bretelei de circulaţie care face legătura între Bd. Mareşal Alexandru Averescu şi Şos. Kiseleff; restricţionarea spaţiului interzis circulaţiei, dispus în spatele Arcului de Triumf, între Bd. Mareşal Alexandru Averescu şi Bd. Mareşal Constantin Prezan.
- până la ora 14.30 - restricţionarea traficului rutier pe Şos. Kiseleff, precum şi a străzilor adiacente, între Piaţa Victoriei, Piaţa Arcul de Triumf şi Piaţa Presei Libere, cu specificaţia că în pasajul de la Piaţa Presei Libere se va putea permite circulaţia doar către Piaţa Montreal; restricţionarea traficului pe Bd. Mareşal Constantin Prezan, între Piaţa Charles de Gaulle şi Piaţa Arcul de Triumf, precum şi pe străzile adiacente; restricţionarea traficului pe str. Alexandru Constantinescu, între Bd. Mărăşti şi Piaţa Arcul de Triumf; restricţionarea traficului pe Bd. Mareşal Alexandru Averescu, între Bd. Mărăşti şi Piaţa Arcul de Triumf, precum şi pe străzile adiacente; restricţionarea traficului pe Str. Arh. Ion Mincu, Str. Barbu Delavrancea, Str. Nicolae Ionescu, Str. Ady Endre, Str. Sg. Vasile Dorobanţu, Str. Docenţilor, Str. Mahatma Gandhi şi pe Str. Petofi Sandor; restricţionarea traficului pe Str. Clucerului, între str. Arh. Ion Mincu şi Bd. Mareşal Alexandru Averescu, precum şi pe străzile adiacente spre Bd. Ion Mihalache; restricţionarea traficului pe Str. Gheorghe Brătianu, între str. Arh. Ion Mincu şi Str. Docenţilor, precum şi pe străzile adiacente către Bd. Aviatorilor; restricţionarea traficului pe Str. Uruguay, între Bd. Aviatorilor şi Şos. Kiseleff, precum şi pe străzile adiacente spre cele două bulevarde; restricţionarea traficului pe Str. Monetăriei şi pe Aleea Primo Nebiolo; eliberarea parcării dispuse în rond Kiseleff.
Trebuie precizat că parada militară de la Bucureşti de vineri, 1 decembrie 2023, a fost prefaţată de o serie de repetiţii. Luni, 27 noiembrie 2023, a avut loc o repetiţie în Poligonul Ghencea, iar marţi, 28 noiembrie 2023, între orele 09.00 şi 13.00, la Arcul de Triumf a avut loc repetiţia generală.
De asemenea, reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale au precizat că vineri, 1 decembrie 2023, "Drapelul naţional va fi arborat în toate instituţiile militare din ţară, la bordul navelor maritime şi fluviale se va ridica Marele Pavoaz, iar în zona Arcului de Triumf din București va fi amplasată o expoziție de tehnică militară care va putea fi vizitată după încheierea ceremoniei oficiale".
Nu în ultimul rând trebuie precizat că, în paralel, la Alba Iulia ar urma să aibă loc, de asemenea, o paradă militară. Peste 1.000 de militari sunt aşteptaţi să defileze la Alba Iulia, inclusiv militari francezi şi polonezi.
Vor fi, la Alba Iulia, 14 detaşamente de defilare cu mijloace terestre (complexe de artilerie antiaeriană şi terestră GEPARD şi HIMARS, transportoare PIRANHA III şi PIRANHA V, transportoare amfibii blindate de infanterie B-33 ZIMBRU etc.), cărora li se va alătura şi tehnică de luptă din Polonia şi Franţa.
Cei mai importanţi politicieni ar urma să participe la cele două defilări, de la Bucureşti şi de la Alba Iulia. Nu însă şi preşedintele Klaus Iohannis, cel care a decis ca, de Ziua Naţională a României, să plece la Dubai, pentru a participa la Summitul ONU pentru Schimbările Climatice.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰