Video Patru ani de război în Ucraina, comemorați în Capitală. Clădiri-simbol au fost iluminate în culorile steagului
Sute de oameni din Europa au ieșit în stradă să își exprime sprijinul pentru Ucraina, la 4 ani de război. În București, Palatul Victoria, Palatul Parlamentului și Palatul Cotroceni au strălucit în culorile steagului ucrainean.
Momente de solidaritate au avut loc și în Franța, la Turnul Eiffel, iluminat și el în galben și albastru. În jurul monumentului s-au strâns zeci de oameni. Mii de oameni s-au adunat și la Londra. Mulți au intonat și imnul Ucrainei.
De asemenea, 11 lideri europeni, printre care preşedintele Finlandei, premierul Suediei şi şefa Comisiei Europene au participat la o slujbă de pomenire la Kiev şi au depus coroane în memoria soldaţilor ucraineni care au pierit în război. În paralel, Parlamentul European a ţinut o sesiune extraordinară, la care Volodimir Zelenski a fost aplaudat la scenă deschisă.
Tot în semn de solidaritate, la iniţiativa Franţei şi Marii Britanii s-a reunit, virtual, şi Coaliţia de Voinţă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰