Antena Meniu Search
x

Patru români riscă închisoarea în Italia, au fost găsiți pe stradă de poliție: "Trebuia să păstrăm distanța de un metru între noi"

Patru români riscă închisoarea în Italia, după ce au fost găsiți pe stradă, de poliție: "Trebuia să păstrăm distanța de un metru între noi", a povestit unul dintre ei. Patru cetățeni români din Torino care nu au respectat măsurile impuse de guvernul italian privind izolarea la domiciliu au primit duminică seara din partea carabinierilor un denunț conform articolului 650 din Codul penal, care prevede până la 3 luni de închisoare, sau o amendă de 206 de euro pentru cei ce încalcă legea. "Am ieșit doar să îmi cumpăr pâine.", a declarat Ilie Lică Popa, unul dintre cei sancționați de autorități, pentru Rotalianul. Românii au fost denunțați pentru că au ieșit fără certificatul în care să fie consemnat motivul deplasării și pentru că nu respectau distanța de un metru între ei. Autoritatea judiciară va decide dacă vor primi doar o amendă sau vor fi pedepsiți cu până la 3 luni de închisoare. Ilie Lică Popa a povestit că era în jurul orei 20:00 împreună cu alți trei conaționali, în preajma unui magazin din via Breglio: "Am ieșit să iau pâine de la un chioșc al unor indieni. E la o distanță de vreo 2-300 de metri de casă. Acolo mai erau trei prieteni de-ai mei, tot români, stăteam de vorbă, când au venit carabinierii și ne-au legitimat. Erau trei mașini cu șase carabinieri, ne-au spus că nu avem voie să ieșm din casă și că trebuia să păstrăm distanța de un metru între noi." Niciunul dintre cei patru români nu aveau declarația pe propria răspundere necesară deplasării. "Acum stau cuminte în casă și vreau să avertizez toți românii din Italia că nu e de glumă.", mai spune românul. Ilie Lică Popa are 39 de ani și la Torino a venit în urmă cu 3 ani. Are o firmă de construcții și se ocupă cu renovarea de interioare. "La muncă nu merg, stau izolat de 5 zile în casă, s-a întâmplat să merg afară după pâine și am fost denunțat.", a spus bărbatul. În Italia se poate ieși din casă doar pentru deplasări la locul de muncă, din motive de sănătate, sau de strictă necesitate, de exemplu pentru achiziționarea bunurilor esențiale. Aceste motive trebuie demonstrate cu ajutorul unei declarații pe proprie răspundere care poate fi redactată pe formularele tipizate puse la dispoziția cetățenilor de autoritățile italiene. Veridicitatea declarației va fi supusă unor controale ulterioare și falsul în declarații constituie infracțiune.

Cosmin Stăniloiu
de Cosmin Stăniloiu

la 16.03.2020, 14:45

Coronavirus în Italia
Patru români riscă închisoarea în Italia, au fost găsiți pe stradă de poliție: "Trebuia să păstrăm distanța de un metru între noi" - hepta

Patru români riscă închisoarea în Italia, după ce au fost găsiți pe stradă, de poliție: "Trebuia să păstrăm distanța de un metru între noi", a povestit unul dintre ei.

Patru cetățeni români din Torino care nu au respectat măsurile impuse de guvernul italian privind izolarea la domiciliu au primit duminică seara din partea carabinierilor un denunț conform articolului 650 din Codul penal, care prevede până la 3 luni de închisoare, sau o amendă de 206 de euro pentru cei ce încalcă legea. 

"Am ieșit doar să îmi cumpăr pâine.", a declarat Ilie Lică Popa, unul dintre cei sancționați de autorități, pentru Rotalianul.

Românii au fost denunțați pentru că au ieșit fără certificatul în care să fie consemnat motivul deplasării și pentru că nu respectau distanța de un metru între ei. Autoritatea judiciară va decide dacă vor primi doar o amendă sau vor fi pedepsiți cu până la 3 luni de închisoare.

Pe acelaşi subiect

Ilie Lică Popa a povestit că era în jurul orei 20:00 împreună cu alți trei conaționali, în preajma unui magazin din via Breglio: "Am ieșit să iau pâine de la un chioșc al unor indieni. E la o distanță de vreo 2-300 de metri de casă. Acolo mai erau trei prieteni de-ai mei, tot români, stăteam de vorbă, când au venit carabinierii și ne-au legitimat. Erau trei mașini cu șase carabinieri, ne-au spus că nu avem voie să ieșm din casă și că trebuia să păstrăm distanța de un metru între noi." 

Niciunul dintre cei patru români nu aveau declarația pe propria răspundere necesară deplasării. "Acum stau cuminte în casă și vreau să avertizez toți românii din Italia că nu e de glumă.", mai spune românul.

Ilie Lică Popa are 39 de ani și la Torino a venit în urmă cu 3 ani. Are o firmă de construcții și se ocupă cu renovarea de interioare. "La muncă nu merg, stau izolat de 5 zile în casă, s-a întâmplat să merg afară după pâine și am fost denunțat.", a spus bărbatul.

În Italia se poate ieși din casă doar pentru deplasări la locul de muncă, din motive de sănătate, sau de strictă necesitate, de exemplu pentru achiziționarea bunurilor esențiale. Aceste motive trebuie demonstrate cu ajutorul unei declarații pe proprie răspundere care poate fi redactată pe formularele tipizate puse la dispoziția cetățenilor de autoritățile italiene. Veridicitatea declarației va fi supusă unor controale ulterioare și falsul în declarații constituie infracțiune.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Evenimente » Patru români riscă închisoarea în Italia, au fost găsiți pe stradă de poliție: "Trebuia să păstrăm distanța de un metru între noi"