Tânăr din Carei înfectat cu coronavirus, în stare gravă. Paul are nevoie de plasmă
Consulul Ambasadei României în Regatul Unit al Marii Britanii, sătmăreanul Valentin Macec, cere ajutor pentru fiul lui, care este infectat cu coronavirus. Paul Macec se află în stare gravă, la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara.
- Paul Macec are nevoie urgent de plasmă cu grupa 01 negativ, de la un pacient vindecat de COVID-19.
- Tânărul de 21 de ani ar fi fost depistat pozitiv vineri, 28 august.
Valentin Macec caută donatori vindecați de coronavirus în vederea donării de plasmă, pentru fiul său, Paul. Tânărul de 21 de ani ar fi fost depistat pozitiv vineri, 28 august, și a fost internat la Spitalul Municipal Carei.
Între timp, scrie presasm.ro, se pare că starea de sănătate s-a înrăutățit, iar pacientul a fost transportat în Timișoara.
"Dorim sprijin in gasirea unui donator de plasma cu grupa 01 negativ, vindecat de Covid-19. Este necesar pentru fiul nostru Macec Paul de 21 ani, internat la spitalul “Victor Babes” din Timisoara. Multumim din suflet!", este mesajul postat pe Facebook de Valentin Macec.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰