Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Pe drum spre şcoală, accidentele se ţin lanţ. Fiecare zi aduce un nou caz revoltător: elevi uciși sau grav răniți de șoferi grăbiți și neatenți

Pentru mulţi elevi din România, drumul spre şcoală e pericol de moarte. O adolescentă a fost lovită pe trecerea de pietoni, în această dimineaţă, în Sibiu. Mergea, însoţită de tatăl ei, la ore. Ieri, trei eleve au fost acroşate de o maşină, pe trotuar, într-o localitate din Prahova. Se întorceau de la cursuri. Şi nu mai departe de săptămâna trecută, un băieţel de 11 ani a fost ucis de un camion, în localitatea Cristian, din Braşov. Acolo, e revoltă. Părinţii cer ca drumurile spre şcoală să fie mai sigure pentru copii. O problemă în toată ţara. Cer limitatoare de viteză în preajma unităţilor de învăţământ. Marcaje corespunzătoare. Treceri de pietoni. Şi trotuare - care nu s-au transformat încă în parcări. 

de Redactia Observator

la 20.09.2024 , 18:18

În Sibiu, tatăl şi fiica sa de 15 ani se aflau pe trecerea de pietoni. Mergeau la şcoală. Un şofer de 44 de ani i-a lovit atât de puternic, încât i-a aruncat câţiva metri. Vecinii spun că în zonă se circulă cu viteză mare.

Drumul spre şcoală, pericol de moarte

"Au ieşit din casă să plece la şcoală copila şi pe trecerea de pietoni a venit o maşină şi i-o luat din plin, cred că din plin i-o luat pe amândoi. Şi i-o aruncat până acolo!", povesteşte mătuşa fetei. "Vin cu viteză şi dintr-o parte şi ar trebui puse nişte bumpere. 80 - 90 se circulă pe aici, unde e limita de 30", spune un localnic.

Vezi și

Bărbatul a scăpat cu fracturi. Fetiţa a fost rănită grav. "La faţa locului a fost găsită o minoră în vârstă de 15 ani în stare de inconştenţă, s-au aplicat de urgenţă manevre de resucitare cu succes, aceasta fiind ulterior intubată şi fiind transportată la spitalul judeţean Sibiu, la unitatea de primiri urgenţe, întrucât a suferit un traumatism cranian sever", a declarat Andreea Ştefan, purtător de cuvânt ISU Sibiu.

În Prahova, în schimb, un şofer a spulberat trei fetiţe de 11 ani. Spune că a adormit. Însă în comuna Podenii Noi, elevii circulă pe marginea drumului - nu există trotuar. 

Fix ceea ce s-a întâmplat şi acum câteva zile, în comuna Cristian. Un alt copil de 11 ani a fost lovit mortal de un camion, chiar în apropierea şcolii. Moartea lui a stârnit revoltă în localitate. Părinţii au ieşit la protest. Spun că îşi lasă cu teamă copiii la şcoală, din cauza drumului dezastruos, a curbelor periculoase, fără vizibilitate, şi a trecerilor de pietoni aproape fără marcaj. Circulă şi o petiţie online, iar apelul lor a devenit viral în toată ţara. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Pe drum spre şcoală, accidentele se ţin lanţ. Fiecare zi aduce un nou caz revoltător: elevi uciși sau grav răniți de șoferi grăbiți și neatenți