Observator » Evenimente » Percheziţii la biroul şi casa "avocatei diavolului" din Iaşi. De ce o acuză procurorii pe Gianina Poroșnicu

Video Percheziţii la biroul şi casa "avocatei diavolului" din Iaşi. De ce o acuză procurorii pe Gianina Poroșnicu

Clara Mihociu | Timp citire: 2 minute
Publicat la 29.07.2024, 13:45 | Modificat la 29.07.2024, 13:49

Avocata Gianina Poroșnicu, cunoscută drept "avocata diavolului", a fost vizată azi de procurorii din Iași. La casa acesteia, dar şi pe alte proprietăţi s-au făcut percheziții. Ar fi vorba, spun surse, de evaziune fiscală. Se presupune că avocata ar fi luat bani, fără a fi fiscalizaţi. Şi nu este singurul dosar care o vizează. 

Surse din anchetă vorbesc despre un dosar de evaziune fiscală. Nu se ştie cu exactitate despre ce prejudiciu vorbim în acest moment, dar ar fi vorba despre sume destul de importante.

În cazul unor dosare, care implicau sume mari de bani, avocata şi-ar fi luat onorariul într-un mod în care ar fi reuşit să scape de acele taxe şi impozite. Rămâne de văzut ce vor spun şi oficial anchetatorii cu privire la această situaţie. 

Încă de dimineaţă, mai mulţi procurori, dar şi poliţişti au mers la ea acasă, o casă monumente istoric aflată în zona centrală a Iaşului, dar şi în alte două locaţii. După câteva ore, au plecat de acolo cu mai multe documente, pe care le vor analiza în acest dosar.

Articolul continuă după reclamă

Avocata a reprezentat mai mulţi interlopi din Iaşi

Întra-adevăr nu este singurul dosar în care este vizată această avocată, destul de cunoscută atât în Moldova, cât şi în toată ţara. La sfârşitul anului trecut, se discuta despre un all dosar în care era implicat numele ei, după ce nu ar fi păstrat secretul profesional.

Ea a devenit cunoscută, după ce, cu ani în urmă, a reprezentat mai mulţi interlopi din Iaşi, iar în ultimii ani s-a axat pe cazuri grave.

Acum reprezintă familia Alexandrei, tânăra care a murit la Spitalul din Botoşani, după ce ar fi fost neglijată de medici, însărcinată fiind când a ajuns acolo, dar l-a reprezentat, de asemenea, şi pe tânărul erou din Londra, care a ajutat în momentul unui atac terorist.

Pe acelaşi subiect
Clara Mihociu

Reporter Corespondent la Observator, Antena 1, în Iași de 8 ani, cu 11 ani experiență în jurnalism generalist, a relatat de la toate evenimentele majore de toate felurile din Moldova.

Like