Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Pinsa, alternativa la pizza: care sunt diferențele și de ce prima devine tot mai populară

Pizza sau pinsa? Două preparate și un munte de dileme. Deși la prima vedere par aproape identice, diferențele sunt clare. În timp ce pizza rămâne clasicul de necontestat, pinsa câștigă tot mai mulți adepți curioși, dornici să descopere diferențele subtile dintre cele două.

de Iulia Pop

la 01.02.2026 , 20:16

Acest local este printre puţinele din Timişoara care au pinsa în meniu, un preparat cu origini în Roma.

Arată ca pizza, miroase ca pizza, dar e pinsa, iar la prima muscătură îţi dai seama că aluatul e total diferit, mult mai aerat şi mai uşor. Iată poate o explicaţie pentru popularitatea ei în creştere continua.

Pinsa intră la cuptor pentru 10 minute, iar apoi preparatul se desăvârşeşte cu mortadella cu fistic, cremă de trufe şi o cremă de busuioc cu ricotta. La fel de bine îi stă și cu spianata piccante, un tip de salam italian picant.

Articolul continuă după reclamă

"Pinsa e unor ovală, forma această ovală permit coacerea uniformă a aluatului. Avem trei tipuri de făină: de grâu, de orez şi de soia 0. Timpul de dospire este între 24 până la 72 de ore, iar hidratarea este mai mare", a declarat Alexandra Micheten, reprezentant local. 

De ce pinsa devine tot mai populară

Pizza o știm cu toții. O distingem dintr-o privire, o comandăm din reflex și rar dăm greș.

Pizza se face rapid la temperaturi foarte ridicate, iar asta îi dă textura pe care o recunoştem imediat. Blat rumenit, interior moale şi toppinguri coapte o dată cu aluatul. E dovedit în cifre că rămâne unul dintre cele mai comandate preparate din restaurant, indiferent de oră sau ocazie.

În acest local, se vând zilnic sute de astfel de preparate.

"Eu cred că este un trend până la urmă. La pinsa, reţeta este puţin diferită, dar noi mizăm pe reţeta clasică italienească de pizza napoletană. Pizza făcută ca la carte, cu ingrediente din Italia", a declarat Alexandra Vălean, proprietar pizzerie.  

Lucian Nedin e influencer culinar şi cunoaşte bine ambele preparate.

"Eu spun că nu se exclud. Vor co-exista. Pizza va rămâne, Pinsa are locul ei. Cred că ingredientele vor face diferenţa. Dacă pui ingrediente bune va ieşi ceva foarte gustos, fie că vorbim de pizza fie că vorbim de pinsa. Aş spune ca nu putem declara un câştigător", spune Lucian Nedin, influencer culinar.

În Italia, restaurantele care servesc pinsa vorbesc deja despre creșteri de până la 30% pe an. În acelaşi timp însă, pizza îşi păstrează fanii. În concluzie, ambele sunt bune şi extrem de căutate. Pizza, pentru poftă și tradiție, iar pinsa, pentru cei care vor ceva diferit.

Iulia Pop Like

Îmi place să știu. Pun întrebări, și cer, imperios, răspunsuri! Îmi place să ascult. Sincer, uneori de atât e nevoie! Îmi place să scriu. Sunt perfecționistă și “lupt” pentru fiecare cuvânt din știre! Îmi place să zâmbesc.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Sunteţi de acord cu o lege care să limiteze accesul copiilor la reţelele de socializare?
Observator » Evenimente » Pinsa, alternativa la pizza: care sunt diferențele și de ce prima devine tot mai populară