Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Momentul în care Iulian cade secerat la pământ. Filmul tragediei din Botoşani

Caz dificil pentru procurorii din Botoşani care încearcă să desluşească misterul unei morţi încă suspecte... deşi întâmplarea a fost surprinsă de o cameră de supraveghere. Un bărbat de 38 de ani a căzut ca secerat în faţa unui bloc din oraş. Nu e exclus ca între el şi un alt bărbat care apare, de altfel, în imagini, să fi existat o altercaţie violentă, nu e imposibil nici ca victimei să i se fi făcut pur şi simplu rău şi să se fi lovit în cădere. Apropiaţii victimei îl suspectează pe unul dintre vecini, dar procurorii vor să vadă ce spun medicii legişti înainte să formuleze acuzaţii. 

de Clara Mihociu

la 31.01.2026 , 19:11

O cameră de supraveghere a filmat la ora 22:45, momentul în care Iulian ajunge în faţa blocului în care urma să-şi întâlnească prietenii. Interfonul de la apartamentul acestora nu funcţiona, iar Iulian ar fi sunat insitent la mai mulţi vecini. Şapte minute a durat ca cineva să deschidă. Iar când un necunoscut iese din clădire, între cei doi pare să aibă loc o răfuială. Câteva clipe mai târziu, Iulian se prăbuşeşte ca secerat la pământ. Străinul sună la 112.

"Acea persoană care a ieşit şi cu care a avut altercaţia, am înţeles că este din generaţia noastră şi că a fost plecat din străinătate şi a revenit, fiind o persoană destul de agresivă. Nu suspicionez o căzătură, ci o împingere, pentru că, ca orice om, când te dezechilibrezi tinzi să cazi uşor pe spate, nu să te duci rachetă cu capul de beton şi acolo să rămâi", a declarat Remus Dăscălescu - prietenul victimei.

Momentul suprins de o cameră de surpaveghere

Articolul continuă după reclamă

În tot acest timp, pe stradă trece un grup de patru oameni. Se opresc preţ de o clipă, dar îşi continuă drumul deşi observă că victima zace inertă pe aleea de la intrarea în bloc. Bărbatul bănuit de prietenii victimei verifică de cinci ori dacă Iulian respiră.

"Nu prea a luat mare atitudine, s-a uitat un pic la el, apoi s-a sters pa mâini cu zăpadă. Eu în acel caz eram disperat, puneam mâna pe telefon, încercam să îi salvez viaţa", a declarat Remus Dăscălescu - prietenul victimei.

La aproape un sfert de oră de când tânărul s-a prăbuşit la pământ, ajung şi salvatorii. Victima a ajuns la spital cu traumatism cranian grav. A fost transferat la Suceava, dar nici medicii de aici nu au reuşit să îl salveze.

Deşi au la dispoziţie imaginile pe care le-aţi văzut, procurorii iau in calcul două ipoteze: fie bărbatul s-a dezechilibrat şi a căzut, fie a primit o lovitură care l-a trimis la pământ. Pentru a pune cap la cap filmul tragediei, anchetatorii au stat de vorbă inclusiv cu cel care a sunat la 112. Legiştii au ultimul cuvânt.

Simţul civic poate salva vieţi! Atunci când observăm în trecere că unei persoane i se face rău e vital să intervenim, chiar dacă ni se pare că alte persoane din jur fac deja asta.

Clara Mihociu Like

Se spune că în fiecare glumă există și un sâmbure de adevăr. Cam așa am ajuns eu pe tărâmul presei. În glumă, un profesor mi-a spus că am voce de radio la finalul primului an de facultate.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Sunteţi de acord ca legea să fie mai aspră pentru minorii sub 13 ani care comit infracţiuni?
Observator » Evenimente » Momentul în care Iulian cade secerat la pământ. Filmul tragediei din Botoşani