Video În ce stare sunt cei doi copii răniţi de cablul de teleschi rupt din Semenic: Sper că nu e nevoie de operaţie
Un incident grav a avut loc pe pârtia Crucea de Brazi, în judeţul Caraş-Severin. Cablul instalaţiei de teleschi s-a rupt şi a căzut peste doi copii aflaţi acolo. Aceştia aveau căşti de protecţie, însă chiar şi aşa, cei doi copii, o fată şi un băiat, au fost răniţi.
"Este stabil, dar mâine trebuie să mergem la Timişoara pentru investigaţii pentru că cei de la Reşiţa nu au ortopedie pediatrică. I-au imobilizat mâna, e fractură la cot şi vedem ce urmează. Să sperăm că nu o să trebuiască intervenţie chirurgicală, doar ghips, sperăm", a declarat tatăl copilului rănit.
Incidentul petrecut chiar sub ochii salvamontiştilor: "Anul trecut, cablul a picat de câteva ori, în 2023 a căzut pe o fată"
Cablul instalaţiei de teleschi de pe muntele Semenic a provocat acest incident după ce s-a rupt. Doar faptul că cei doi copii care au fost răniţi purtau echipament de schi a făcut să nu vorbim acum despre o tragedie. Fata de 13 ani are o contuzie la mână, iar băiatul de 11 ani a suferit o fractură la nivelul cotului. Iniţial, a fost dus de părinţi de urgenţă la spitalul din Reşiţa, dar acolo li s-a spus să-l transfere la Timişoara.
Accidentul s-a petrecut chiar sub ochii celor de la Salvamont care au intervenit în câteva secunde. Acesta este şi motivul pentru care nu a existat un apel la 112 în acest caz. Situaţia a fost semnalată mai întâi Jandarmeriei Montane şi mai departe către IPJ Caraş-Severin, care au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Administratorii instalaţiei spun că avea toate avizele şi verificările la zi, ultimele făcute chiar joia trecută.
"Am găsit un copil uşor dezorientat, cu dureri în zona braţului. Cablul a căzut pe el din păcate, dar şi pe alte persoane. În jur de 10 persoane erau în acel moment pe cablu, două persoane au fost rănite. Din păcate, nu este singurul eveniment de acest gen, noi am mai semnalat cazuri. În ceea ce priveşte problemele tehnice, noi nu suntem de specialitate. Am făcut apel la autorităţi să intervină, turiştii trebuie să fie în siguranţă. În zona staţiunii sunt probleme foarte mari cu câinii vagabonzi care muşcă turiştii. Instalaţiile din zonă nu sunt noi, vorbim de zeci de ani, sunt vechi, sunt uzate, nu ştiu mai multe detalii tehnice. Anul trecut, cablul a picat de câteva ori, în 2023 a căzut pe o fată", a declarat Ciprian Radoslevici, Salvamont Semenic.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰