Ploaie torenţială şi cozi de maşini pe Autostrada Soarelui. Vremea rea i-a încurcat pe şoferi, în drum spre Capitală
Vremea rea i-a încurcat pe şoferi şi în ultima zi de weekend. A fost Cod portocaliu de vijelii în judeţul Constanţa, iar ploaia torenţială nu a ocolit nici Autostrada Soarelui. S-au format cozi uriaşe pe A2, pe sensul de mers spre Capitală, iar pe Podul de la Cernavodă s-a circulat pe o singură bandă.
Vremea capricioasă a marcat începutul acestei veri, iar multe zone din ţara noastră nu au fost scutite de ploi torenţiale, furtuni şi vijelii. Meteorologii ANM au emis, duminică, un Cod portocaliu de vijelii pentru judeţul Constanţa, cu "averse torențiale care vor acumula peste 35 l/mp, frecvente descărcări electrice, grindină, intensificări de scurtă durată ale vântului".
Avertisment pentru şoferii de pe Autostrada A2 Bucureşti - Constanţa
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române a avertizat că pe tronsonul kilometric 145 – 155 al autostrăzii A2 Bucureşti – Constanţa sunt semnalate condiţii de ploaie torenţială, existând riscul de acvaplanare. "Conducătorii auto sunt sfătuiţi să ruleze cu mare atenţie, să reducă viteza şi să se asigure corespunzător la schimbarea benzii de circulaţie", conform sursei citate.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰