Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Pod cârpit şi surpat din nou, la un pas să se prăbuşească în timpul lucrărilor de consolidare. "Dacă excavez acolo, pleacă drumul la vale"

Un pod din Suceava riscă să se prăbuşească chiar în timpul lucrărilor de consolidare. Traficul a fost restricţionat, după ce o bucată din capătul renovat al podului s-a surpat. Constructorul cere oprirea completă a circulaţiei, dar Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Iaşi se opune.

de Angela Bertea

la 22.08.2022 , 22:47

Podul de la Milişăuţi face legătura între Suceava şi Rădăuţi şi este unul dintre punctele rutiere importante din nordul ţării. În fiecare zi, sute de şoferi trec pe aici, fără să ştie că îşi pun viaţa în pericol. "Traficul e foarte mare aici, e legătura cu Putna. Nu-s de specialitate să spun dacă e sigur sau nu-i sigur", comentează un trecător. "Emoţii nu am că nu știu realitatea, că nu m-am băgat sub pod să văd în ce stare este structura podului", spune un altul. "Nu-i siguranță, nu", crede un şofer.

Podul a mai fost reabilitat acum 4 ani

Podul a mai avut parte de o reabilitare parţială în urmă cu patru ani la unul dintre capete. După lucrări, o bucată din balustradă s-a surpat, iar acum s-a format un crater la intrarea pe pod. În urmă cu cinci luni, au reînceput lucrările de consolidare. Autorităţile au montat un semafor, au interzis circulaţia vehiculelor de peste 7,5 tone pe osie şi au decis ca traficul să se desfăşoare pe o singură bandă. Constructorul spune că podul are însă nevoie de reparaţii capitale şi circulaţia ar trebui oprită complet. 

Vezi și

"Dacă excavez acolo, pleacă drumul la vale. E riscant şi cu grinzile alea vechi mai încolo. Oamenii lucrau dedesubt, mai cădeau bucăţi de pe grindă, se desprind de beton", mărturiseşte Viorel Nichita, munictor. "Dacă condiţiile meteo o să fie nefavorabile, avem şansa să se rupă intrarea pe pod. Nu mai puteam înainta cu cofrarea elevaţiei până nu oprim circulaţia", afirmă Ion Nemesniciuc, șef echipă.

Pe acelaşi subiect

Autorităţile susţin că nu există pericole

Reprezentanţii de la Drumuri şi Poduri Iaşi nu văd însă niciun pericol şi condiţionează sistarea traficului, de teamă ca podul va fi dărâmat şi abandonat. "Nu-i niciun pericol pe niciun pod din regionala Iaşi, atât timp cât sunt respectate restricţiile. O să acceptăm închiderea podului în condiţiile în care suntem siguri că grinzile care vor fi înlocuite acolo vor fi aduse", a declarat Ovidiu Laicu, DRDP Iași. "Este platit avansul (n.r. pentru un contract). Grinzile ... Este o data exacta de livrare. În prima săptămână din noiembrie", a precizat Moroşan Corneliu, director tehnic societate construcții.

Lucrările de consolidare ar trebui să fie finalizate până în luna iunie a anului viitor. Neînţelegerile dintre constructor şi direcţia regională de drumuri şi poduri ar putea prelungi însă termenul de finalizare.

Angela Bertea Like

Curioasă din fire, îmi place să pun întrebări și să obțin răspunsuri. Pe unele le obțin mai ușor și repede, pe altele mai dificil. Dar, îmi place și să insist, ceea ce mă conduce spre ceea ce vreau să obțin.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Pod cârpit şi surpat din nou, la un pas să se prăbuşească în timpul lucrărilor de consolidare. "Dacă excavez acolo, pleacă drumul la vale"