Podea surpată într-un apartament din Tulcea. Ce au descoperit pompierii când au intrat în locuinţă
Intervenție de urgență la Tulcea, unde podeaua unui apartament de la parterul unui bloc s-a surpat miercuri seara, iar pompierii au fost chemați de locatari speriați că structura ar putea ceda. Echipajele ISU au ajuns rapid la fața locului, au evaluat zona și au stabilit că nu există victime, iar locatarii sunt în siguranță.
Potrivit ISU Tulcea, pompierii au fost solicitați să intervină pentru gestionarea unei situații de urgență produsă într-un apartament situat la parterul unui bloc din oraș.
Conform apelului, într-una dintre încăperile locuinței s-a surpat podeaua. Astfel, există riscul ca structura afectată să pună în pericol persoanele aflate în apropiere.
La locul intervenției s-au deplasat de urgență o autospecială de stingere și un echipaj SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea.
Salvatorii au constatat că surparea nu a provocat victime, iar locatarii sunt în siguranță.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰