Video Podul prăbuşit în Vrancea stătea doar "într-o scamă". Viena ne aminteşte că trebuie reparate cele construite pe vremea Imperiului Austro-Ungar
Podurile din România cedează sub nepăsarea autorităţilor române, în timp ce inclusiv autorităţile de la Viena ne transmit avertismente pentru cele construite în vremea Imperiului Austro- Ungar. Noi, însă, întreţinem rar infrastructura rutieră, iar când o facem...dăm peste firme care dărâmă şi ce mai apucase să rămână în picioare. Aşa s-a întâmplat şi în Vrancea, unde s-a prăbuşit un pod peste râul Putna. Experţii spun că nu apa e de vină pentru dezastru, ci chiar constructorul. Imaginea neputinţei e însă mult mai amplă. În ţară sunt poduri nereparate şi de şase decenii.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
În Vrancea, după ce au trecut de şocul prăbuşirii podului, reprezentanţii constructorului s-au întors să vadă cum a fost posibil aşa ceva.
Lucian Airinei, reprezenant constructor: Podul ăsta, cel puţin culeea, stătea într-o scamă şi noi am deranjat acea scamă. Se ştia că ambele culei sunt pe barete din beton, adică sunt fundate indirect în barete la 20 de metri, în strandul bun de fundare. Deci se ştia că, chiar dacă ar veni apa şi ar spăla acolo, această fundaţie ar rămâne în picioare.
Podul prăbuşit în Vrancea stătea doar "într-o scamă"
Adrian Obreja, reporter Observator: Două dintre picioarele podului, de sub segmentul pe care mă aflu, au fost reabilitate, urma să intre în lucrări şi cel de acolo. Însă, a venit apa şi l-a luat.
- Primele explicații după prăbușirea podului din Vrancea. Doar norocul a făcut ca nimeni să nu traverseze în...
- "Lucrări de mântuială!" O treime din podurile din România ar trebui închise. Un pod din Vrancea, aflat în...
- S-a prăbușit podul peste Putna care face legătura între satele Vulturu și Vadu Roșca, în Vrancea
În teren experţii caută explicaţii. Dacă firma care făcea lucrări dă vina pe ploile abundente, cei de la Apele Române spun că prăbuşirea a fost cauzată de lucrările efectuate la mal.
Cervinschi Ioan, expert: După părerea mea, dacă fundaţia este numai până acolo, nu este pusă la adăpost. În sensul că nu este încastrată cât trebuie.
Dorina Vraciu, Direcţia Apele Române Vrancea: Anul trecut a plouat, cât a plouat? Mult mai mult ... şi n-a căzut nicio ... păi, vedeţi? Şi atuncea ... şi acum a căzut podul.
Vrâncean: S-a scurmat, l-a nenorocit şi s-a dărâmat.
Iar fără pod, oamenii au de mers cel puţin 17 kilometri în plus ca să ajungă unde au nevoie.
Localnic: Am rămas fără mâini şi fără picioare, cum ar veni. Suntem, na. Ca orice infrastructură. Nu se circula, e nevoie de ea.
Primar Nicuşor Păcuraru: Până una, alta, Vadu Roşca, de aici, cu ce mă doare pe mine rău de tot, cetăţenii de acolo, copiii pe care trebuie să-i duc la şcoala în fiecare dimineaţă. Îi aduc cu microbuzul acum.
Situaţia, valabilă şi la alte poduri aflate sub administrarea Consiliilor Judeţene din ţară
Până la concluzii, orice fel de lucrare a fost sistată aici. Probleme există şi la alte poduri aflate sub administrarea Consiliilor Judeţene din ţară.
Alex Prunean, reporter Observator: Acest pod care traversează Someşul Mic a fost refăcut imediat dupa inundaţiile din 70. Iar de atunci în cinci decenii nimeni nu a mai pus o lopată de ciment la structura lui de rezistenţă, iar acest lucru se vede şi se simte la fiecare pas. Marginile vibrează atunci când trece un camion, trotuarul şi bordurile s-au distrus deja, iar rosturile de dilataţie s-au distrus şi ele. Dacă nu se va interveni urgent, întreaga construcţie riscă să se rupă în 4 bucăţi.
Alex Prunean, reporter Observator: La şase luni distanţă, lucrurile aproape la fel sau poate chiar mai rău. Gropile din trotuar au devenit şi mai adânci, dar şi mai periculoase. Nu mai e nevoie de camioane pentru trepidaţii, pentru că balustrada se mişcă doar când o atingi, iar rosturile de dilataţie printre cele mai importante elemente ale unui pod, în loc să fie reparate, au fost acoperite cu asfalt.
Abia acum încep să se mişte lucrurile cumva.
Mihai Hurezeanu - purtător de cuvânt C.J.Cluj: Din cauza unei viituri, din această primăvară, a fost erodat unul din capete, şi s-a demarat achiziţiapentru lucrări de întreţinere. În data de 9 mai se va deschide pentru oferte.
Tiberiu Zelencz - primar Comuna Mică: Atât podul, cât şi drumul judeţean 172F va fi reabilitat şi este în procedură de achiziţie. Tot în acest timp, se vor pune şi restricţii de tonaj, nu vor mai avea acces maşinile grele de peste 20 de tone.
Dacă cei de la consiliile judeţene se mişcă greu, nici podurile din administrarea Companiei Naţionale de Drumuri nu par să aibă mai mult succes. La Blejoi, lângă Ploieşti, un pod construit acum 57 de ani e măcinat de infiltraţii.
Greta Neagu, reporter Observator: Podul nu are probleme în ceea ce priveşte structura de rezistenţă, dar sunt mai multe elemente care trebuie înlocuite pentru a nu crea probleme în timp. De exemplu, trebuie refăcut complet sistemul de hidroizolaţie, trebuie înlocuite capete grinzilor, dar şi banchiza şi aparatul de reazem. În plus, tot învelişul acestui stâlp trebuie refăcut pentru că acum permite apariţia infiltraţiilor.
Alin Şerbănescu, CNAIR: Cele mai mari probleme sunt în zona pilonilor şi în zona aparatelor de reazem. Nu este un pericol. Dar dacă este lăsat aşa, acest tip de pod, la un moment dat- peste 10-15 ani ar putea suferi modificări de stabilitate.
Lucrări majore nu s-au mai făcut aici din 2007.
Greta Neagu, reporter Observator: Pe acest pod de pe Drumul Naţional 1 A circulă zilnic peste 20 de mii de maşini. Printre ele multe camioane cu încărcătură mare.
Consolidarea ar urma să înceapă anul viitor şi va costa cel puţin 8 milioane de lei, bani din bugetul companiei.
La compania de stat s-au făcut până acum peste 300 de expertize ale podurilor aflate în clasele de risc 4 şi 5. În procedură de proiectare şi execuţie sunt 288. 198 se reconstruiesc de la zero. Celelalte vor fi consolidate şi modernizate.
Iar dacă autorităţile de la noi habar n-au ce se întâmplă cu podurile de aici, ştiu cele din Austria. România a primit încă de anul trecut notificări de la autorităţile din Viena pentru a repara podurile construite pe vremea Imperiului Austro-Ungar.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰