Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Poetul și jurnalistul Lucian Avramescu a murit la 73 de ani

Este doliu în presa şi cultura românească. Jurnalistul şi poetul Lucian Avramescu s-a stins din viaţă, duminică dimineaţa, în locuinţa sa din localitatea prahoveană Sângeru, în urma unui stop cardio-respirator, la vârsta de 73 de ani. .

de Redactia Observator

la 12.12.2021 , 15:36

Poetul și jurnalistul Lucian Avramescu a murit la 73 de ani - Facebook

Deşi i s-a făcut o jumătate de oră manevrele necesare pentru poet nu s-a mai putut face nimic, au declarat surse medicale pentru News.ro.

Sursele citate au declarat că un echipaj medical s-a deplasat duminică la o locuinţă din comuna Sângeru, pentru a acorda ajutor unui bărbat de 73 de ani, inconştient. Ajunşi la faţa locului, membrii echipajului medical au constatat că este vorba despre un bărbat aflat în stop cardio-respirator acesta nu a răspuns manevrelor de resuscitare. 

Cine este Lucian Avramescu

Articolul continuă după reclamă

Lucian Avramescu s-a născut la 14 august 1948 în comuna Sângeru, judetul Prahova şi era licenţiat în arhitectură peisageră şi ziaristică.

Pe acelaşi subiect

A debutat în presa literară în 1970. A fost redactor „Orizont” Vâlcea – 1971-1978; şef de secţie şi redactor-şef adjunct la Scânteia Tineretului, unde, în perioada 1981-1985, a condus cenaclul „Serbările Scânteii Tineretului”; redactor-şef al revistei „Slast” în perioada 1986-1989; fondator şi redactor-şef al ziarului „Tineretul Liber”, primul ziar tipărit în zilele Revoluţiei din ’89 în fosta Casă a Scânteii; fondator al agenţiei de ştiri A.M. PRESS – 1991.

Publicaţii: volume de versuri, note de călătorie, antologii, eseuri şi pamflete jurnalistice. Intre altele amintim „Poeme” – Editura Albatros (1975), „Stele pe dealuri”, Editura Scrisul Românesc (1976), „Transplantul de albastru”, Editura Sport-Turism (1976), „Un liber albatros” (1978), „Ei, aş! Spunea poetul” (1979), „Nu cer iertare”, trilogie (1981-1983, 1985), Editura Eminescu; „Această generaţie” – poezii în limba greacă, Editura Athena, Grecia (1985), „Bună seara, iubito”, volumul I, Editura Eminescu (1986), „Bună seara, iubito”, volumul II, Editura A.M. PRESS (2000).

La Cluj, la Editura Dacia, i-a fost publicată selecţia de poezii de dragoste „Poetul ca o casă în flăcări”, în 2011, apoi i-au apărut volumul de versuri „Să strigi femeia de numele ei de vers” (2014), iar în 2018 romanul „Despre singurătate”. Era membru în Uniunea Scriitorilor din România din 1979.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Primiţi prime sau alte beneficii de la angajator, de sărbători?
Observator » Evenimente » Poetul și jurnalistul Lucian Avramescu a murit la 73 de ani