Polițist din Argeș, rănit de un șofer teribilist. Oprit pentru viteză, a accelerat şi l-a lovit pe agentul care voia să-i facă un test anti-drog
Focuri de armă în Argeş, unde un poliţist a ajuns la spital rănit de un şofer pe care îl testa pentru consum de alcool. Ca să-l oprească pe şoferul teribilist, oamenii legii au fost nevoiţi să tragă focuri de avertisment. Tânărul rula cu aproape 100 de kilometri peste viteza legală când a dat peste patrula de poliţişti. Şoferul a fost astăzi arestat preventiv.
Tânărul de 20 de ani a fost oprit de un echipaj de poliție, duminică dimineață, pe Drumul Național 73. A fost înregistrat de aparatul radar în timp ce se deplasa cu o viteză de 141 km pe oră pe un drum unde limita de viteza era de doar 50 kilometri pe oră.
Lovit de un tânăr teribilist
Așa se face că a fost oprit de oamenii legii. După ce polițiștii l-au înștiințat că rămâne fără permis pentru 120 de zile, au încercat să îl și testeze, pentru a afla dacă a consumat narcotice. Doar ca în loc să se supună verificărilor, tânărul a apăsat puternic pedala de accelerație, moment în care l-a rănit pe polițistul care era lângă mașină.
Colegii agentului au tras 3 focuri de armă, după care au reușit să îl oprească pe șofer, care a și fost testat cu aparatul Drugtest. Testul a ieșit pozitiv, iar bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore pentru ultraj în formă tentativei la omor. O acuzație gravă ce i-ar putea aduce și arest preventiv. Starea polițistului este buna in acest moment.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰