Observator » Evenimente » Polițista pozitivă la drugtest nu era de fapt drogată. Medicamentul de la care i-a ieșit amfetamină la testare

Video Polițista pozitivă la drugtest nu era de fapt drogată. Medicamentul de la care i-a ieșit amfetamină la testare

Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 25.07.2025, 20:44 | Modificat la 25.07.2025, 20:54

Ofiţerul de la Penitenciarul Rahova, prins după o urmărire ca în filme prin centrul Capitalei, nu consumase amfetamine, aşa cum a arătat iniţial drug testul.

Analizele de sânge au arătat că tânăra de 30 de ani luase un somnifer.

Poliţiştii rutieri au făcut semn femeii să oprească pentru un control de rutină, însă aceasta nu s-a conformat şi a urmat o adevărată cursă prin oraş cu poliţia pe urme, timp în care şoferiţa a lovit mai multe maşini parcate.

Pozitivă la drugtest, de la un somnifer

Articolul continuă după reclamă

În cele din urmă, agenţii au reuşit să o oprească după 2 kilometri, undeva în zona Piaţa Constituţiei.

În momentul în care a fost oprită, aceasta a confundat poliţiştii cu nişte monştri aşa că agenţii au hotărât să o testeze cu aparatul DrugTest. Ulterior a fost internată la spitalul Obregia. Rezultatul preliminar arătase inițial că aceasta ar fi consumat amfetamină.