Antena Meniu Search
x

Polițiști amenințați și înjurați de un tânăr pe care l-au încătușat și de prietenii săi, în Gorj

Un scandal de proporții a fost surprins pe o stradă din comuna Stănești, județul Gorj. Polițiștii chemați să aplaneze un conflict au fost amenințați și înjurați de un tânăr pe care îl încătușaseră și de alți indivizi care i-au venit în ajutor.

Cristian Toteştean
de Cristian Toteştean

la 15.06.2020, 01:14

Doi polițiști din Gorj au fost amenințați și înjurați în timpul unui scandal, în comuna Stănești Vezi și
  • Polițiștii au cerut ajutoare.
  • Un tânăr de 23 de ani a fost prins.

Ce s-a întâmplat

Incidentul a fost filmat de un martor. În imagini, cei doi polițiști sunt văzuți cum dau înapoi, în timp ce mai mulți indivizi îi amenință. Cel puțin unul dintre polițiști are arma scoasă.

”Vrei să te bat cu pistolul în mână?”, strigă unul dintre scandalagii.

Printre cei care amenință este și un bărbat care are mâinile legate la spate. A fost încătușat chiar de cei doi agenți cu câteva momente înainte. Mai multe persoane i-au sărit însă în ajutor și l-au scos din mâinile polițiștilor.

”Mi-ai pus cătușele? Mi-ai pus cătușele, nu?”, strigă amenințător individul către unul dintre polițiști.

În înregistrarea video de 1 minut și 22 de secunde, polițiștii continuă să fie înjurați, în timp ce ei dau semne că se retrag.

Ce spun polițiștii

Conform unui comunicat al polițiștilor din Gorj, doar unul dintre scandalagii a fost identificat și săltat de poliție. Un al doilea este căutat.

”În prezent, unul dintre cei doi agresori, un tânăr, de 23 de ani, din judetul Buzău, se află in custodia Politiei, iar celălalt, a fost identificat și este căutat de către forțele de ordine. Cercetările continuă, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, distrugere, tulburarea ordinii și liniștii publice și ultraj. Precizăm că, la momentul intervenției în cadrul unui eveniment, polițiștii acționează gradual si proportional, scopul nostru fiind evitarea escaladarii conflictului, prevenirea actelor de violență si foarte important, salvarea de vieți”, transmite IPJ Gorj.

O altă înregistrare video filmată ulterior în zonă arată un număr mare de polițiști, venit să rezolve situația.

De la ce a pornit scandalul

Potrivit anchetatorilor, cei doi polițiști au fost chemați să aplaneze un conflict izbucnit în comuna Stănești.

Un tânăr susține că doi bărbați agresivi au intrat în curtea casei sale, unde avea loc o petrecere privată și i-au amenințat părinții și invitații.

”Au intrat peste noi în casă la ora 05.00 (17.00 - n.r.), cam așa. Și au amenințat, l-au împins pe unul dintre invitații la grătar, (au spus - n.r.) că ne omoară”, afirmă tânărul.

Chemați, polițiștii au pus cătușe unui individ, dar situația a fost scăpată de sub control când în ajutorul acestuia au venit mai multe persoane.

Cei doi polițiști au cerut ajutoare, iar în sprijinul lor au fost trimise alte echipaje, inclusiv de la Serviciul de Acțiuni Speciale.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi alocat un buget mai mare pentru Paşte în acest an faţă de 2023?

Observator » Evenimente » Polițiști amenințați și înjurați de un tânăr pe care l-au încătușat și de prietenii săi, în Gorj