Video Polițiștii spăgari din Capitală, denunțați de un coleg cercetat tot pentru mită pe care au încercat să-l "recruteze" în operațiunea lor
Cei doi poliţişti de la Brigada Rutieră din Capitală, prinşi în flagrant în timp ce luau mită, sunt în arest la domiciliu. Anchetatorii vorbesc de o adevărată maşinărie a şpăgii pe care aceştia o puseseră în practică. Comisarul şi agentul încasau lunar cel puţin 2.000 de euro de la şoferii prinşi pe picior greşit. Cei doi au fost reclamaţi ofiţerilor Anticorupţie de un coleg, cercetat tot pentru mită.
- Ce vor românii de la România? Fii parte a campaniei Observator. Spune-ne ce vrei TU de la România printr-un video de 30 de secunde
- Operaţiunea "Ghost Guns". Cine sunt interlopii care cumpărau arme letale fără date de identificare. Trapperul MGK şi liderul galeriei FCSB apar în dosar
Cei doi lucrători de la Brigada Rutieră- unul comisar, altul agent şef - îşi construiseră o adevărată caracatiţă infracţională pe străzile din cartierul Dorobanţi, în zona Floreasca dar şi în sectorul 6. Locuri frecventate de oameni potenţi financiar, cu dare de mână şi gata să cumpere tăcerea poliţiştilor la nevoie. Surse Observator vorbesc despre comisarul Pantea ca fiind creierul operaţiunii. Poliţist de peste 20 de ani în mai multe servicii de investigaţii criminale din ţară, ajunge ofițer-coordonator în Capitală, cu aproape o sută de polițiști în subordine
Potrivit aceloraşi surse, încearcă să racoleze mai mulţi agenţi care să-l sprijine. Unul dintre ei, anchetat tot pentru luare mită, se duce glonţ la Direcţia Anticorupţie şi îl reclamă.
Laurentiu Rădulescu, reporter Observator: "Primele informaţii despre modul în care acţionau cei doi poliţişti de circulaţie le-au avut procurorii încă din luna februarie. Veneau din interiorul secţiei de la un agent care refuzase oferta de a fi recrutat in aeasta afacere necurata. Din luna martie au început şi filajele celor doi agenţi."
În doar trei săptămâni de filaj, cei doi poliţişti au strâns din şpăgi cel puţin două mii de euro, arată procurorii. Opreau în trafic maşini de lux, de peste 50.000 de euro. Primeau mită atât în lei, cât şi în euro. Cea mai mare sumă: 3.000 de lei, de la un singur şofer. Însă, nu refuzau nimic. 20 de euro sau câte 100 de lei. Joi, în ziua în care au fost reţinuţi, patru conducători auto le-au oferit bani.
- Amendă pentru mită prea mică. Câţi bani făceau pe zi poliţiştii şpăgari de la Rutieră: cei doi,...
- Câți bani au strâns de la patru șoferi polițiștii șpăgari de la Rutieră. Cei doi agenți ar putea fi arestați
- Care era modul de operare al polițiștilor șpăgari de la Rutieră. Cei doi agenți au fost reținuți pentru 24 de...
Laurenţiu Rădulescu, reporter Obsrvator: "În ziua flagrantului procurorii au folosit 3 maşini scumpe sub acoperire. Fiecare şofer a comis diferite fapte ilegale. Au oferit bani marcaţi celor doi agenţi care i-au oprit imediat."
Lucian Diniţă, fost şef al Poliţiei Rutiere: "Îşi bat joc de ceilalţi colegi."
Reporter: "Șefii lor nu ştiau? Sau structurile de informaţii?"
Lucian Diniţă, fost şef al Poliţiei Rutiere: "Este un flagel mondial. Mai ales pe partea de rutieră, acolo poţi să-i arzi cel mai repede."
Surse Observator spun că poliţistul de la rutieră care i-a dat în vileag a fost implicat în scandalul de corupţie din noiembrie 2021, când sediul Brigăzii Rutiere Bucureşti şi al poliţiei locale sector 1 erau luate cu asalt de agenţii Anticorupţie. Ancheta viza 20 polițiști, majoritatea motocicliști, bănuiţi că luau şpagă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰