Poliţistul din Gorj, acuzat de furturi în Germania, din nou în spatele gratiilor
Poliţistul din Gorj, acuzat că ar fi fost implicat într-un jaf, în Germania, a ajuns din nou în spatele gratiilor. El fusese eliberat, dar autorităţile de acolo au descoperit că ar fi participat la mai multe spargeri.
Poliţistul din Gorj, acuzat că ar fi fost implicat într-un jaf, în Germania, a ajuns din nou în spatele gratiilor. El fusese eliberat, dar autorităţile de acolo au descoperit că ar fi participat la mai multe spargeri.
Au cerut extrădarea, iar până la decizia judecătorilor, agentul se află din nou în arest. Avocata sa susţine însă că este vorba de o eroare gravă a anchetatorilor nemţi, mai ales poliţistul nici nu ar fi ieşit din ţară în ultimii ani.
Luna aceasta, autorităţile din Germania au emis un mandat european de arestare pe numele agentului de poliţie în vârstă de 35 de ani şi au cerut extrădarea sa.
Agentul a fost ridicat de colegii săi pe 10 ianuarie. O zi mai târziu, magistrații Curții de Apel Craiova au emis pe numele său un mandat de arestare preventivă pentru 15 zile. La 11 zile în spatele gratiilor, Înalta Curte a decis eliberarea polițistului.
Dar răsturnarea de situație a venit tot de la Curtea de Apel Craiova care, la nici două zile distanță, a decis, din nou, arestarea preventivă a polițistului.
Anchetatorii nemţi îl acuză pe agent că a făcut parte dintr-un grup de români care ar fi furat bunuri în valoare de 5.000 de euro din Germania.
Ei au găsit la locul faptei o mașină abandonată, înscrisă pe numele poliţistului. O autoutilitară despre care el a declarat că ar fi vândut-o, iar noul proprietar nu a înscris-o pe numele său. În faţa instanței, bărbatul s-a declarat nevinovat.
Furturile ar fi fost comise în septembrie 2018, timp în care poliţistul mergea la serviciu, în România.Avocata va cere, din nou, eliberarea agentului.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰