Poliţistul din Vrancea care a distrus staţiile GPS de pe 3 maşini din dotare, concediat
Agentul de poliţie care a distrus trei dispozitive GPS montate pe autospecialele din dotare a fost concediat de IPJ Vrancea, scrie Agerpres.
"În referire la agentul de poliţie din cadrul Poliţiei Municipiului Focşani (cazul privind intervenţia neautorizată asupra sistemelor GPS montate pe autospeciale aparţinând IPJ Vrancea), prin dispoziţia inspectorului şef, acestuia i-au încetat raporturile de serviciu cu unitatea, potrivit Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare", a precizat IPJ Vrancea.
De ce ar fi distrus agentul staţiile GPS
Potrivit unor surse apropiate anchetei, poliţistul ar mai fi cercetat şi într-un alt dosar penal, după ce ar fi fost implicat într-un accident rutier. De aceea, bărbatul nu a vrut să fie urmărit şi a distrus staţiile GPS.
În cursul săptămânii trecute, IPJ Vrancea a anunţat că a început cercetarea disciplinară asupra unui agent de poliţie bănuit că ar fi intervenit, neautorizat, asupra dispozitivelor GPS de pe trei autospeciale de poliţie.
"La data de 15 ianuarie a.c., s-a constatat lipsa a trei sisteme GPS montate pe autospeciale aparţinând IPJ Vrancea, sisteme care sunt operaţionale din luna noiembrie 2023. Imediat, a fost solicitată intervenţia firmei care asigură mentenanţa, existând bănuiala că s-ar fi intervenit la sistemele montate. Astfel, trei dispozitive GPS nu au mai fost identificate fizic pe autospeciale, asupra unuia existând bănuiala că s-ar fi intervenit neautorizat. Din primele verificări efectuate, rezultă faptul că întreruperea comunicaţiilor ar fi fost efectuată pe timpul executării serviciilor de către acelaşi agent de poliţie. În acest caz, a fost sesizată unitatea de parchet competentă, DIICOT Vrancea, fiind dispusă cercetarea disciplinară a poliţistului prin structura specializată, respectiv Compartimentul Control Intern", a transmis la momentul respectiv IPJ Vrancea.
IPJ Vrancea afirmă că se delimitează ferm de orice activitate care nu este în concordanţă cu legea şi că, indiferent de calitatea persoanei care încalcă prevederile legale, se vor lua toate măsurile prevăzute de lege.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰