Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Poliţistul local care se identifică femeie acuză că e hărţuit. Colegii susţin că umblă în fustă, desculţ şi îi atinge intim

Scandal în Poliţia Locală Bucureşti! Un inspector care se identifică femeie a făcut plângeri la Poliţia Naţională şi a reclamat că este agresat. Şeful lui neagă acuzaţiile şi susţine că în acte subalternul e bărbat, deci cand vine în fustă nu respectă codul vestimentar şi nici nu prea are chef de muncă. 

de Andreea Milea

la 10.10.2024 , 19:36

Desculţ, cu fustă şi cu perucă, aşa umblă prin instituţie Cezar-Mihail Bucur, responsabil cu pregătirea poliţiştilor locali din Bucureşti. Susţine că suferă de o afecţiune care îi provoacă disconfort pentru că există o diferenţă între sexul lui biologic şi identitatea de gen pe care şi-o atribuie. În vârstă de 54 de ani, a purtat, însă, haine bărbăteşti la interviu.

"Sunt persoană transgender, femeie trans cu documente medicale, care atestă disforie de gen în instituţia în care lucrez este văzut ca fiind catastrofal, fac un tratament de feminizare", explică poliţistul.

Poliţistul reclamă că este hărţuit la locul de muncă

Vezi și

Cezar-Mihail Bucur şi-a reclamat de mai multe ori şeful la Poliţie pe motiv că îl hărţuieşte din cauza orientării lui sexuale. "Aveam cu ojă facute cu culoarea albastra mi-a zis de mai multe ori mars, m-a amenintat ca daca nu ar fi in politie m-ar rupe cu bataia, mă, mi-a zis. A venit momentul in care m-a lovit, m-am dezechilibrat", ne spune inspectorul de la Poliţia Locală, Bucur Cezar-Mihail.

Pe acelaşi subiect

Şeful lui susţine, însă, că nu l-a atins niciodată. Crede că este victima unei răzbunări, după ce l-ar fi admonestat de mai multe ori că nu îşi face treaba.

"Nu vorbesc în numele instituţiei din care sunt parte, nu am nimic cu comunitatea LGBT. Noi avem o problemă cu el în primul şi primul rând pentru că acest funcţionar public, caută orice motiv ca să nu muncească. În toate rapoartele şi lucrările domniei sale se trece cu subsemnata. Are pe CNP-ul domniei sale cifra 1 în faţă. Din punct de vedere juridic este bărbat", este explicaţia lui Horia Scarlat, director executiv Poliţia Locală Bucureşti.

Un coleg susţine că a fost pipăit în zonele intime

Pe de altă parte, un coleg al poliţistului care se identifică femeie îl acuză şi el de hărţuire - susţine că l-ar fi atins în zonele intime. Conducerea Poliţiei Locale Bucureşti anunţă că angajatul transgeder va fi cercetat de comisia de disciplină pentru comportament neadecvat, vestimentaţia care nu respectă regulamentul intern şi neîndeplinirea obligaţiilor de serviciu. 

"4 comisii disciplinare clasate ca nejustificate, iar urmatoarea comisie va fi pentru ca faptul ca acest domn mi-a spus ăa nu am ce să caut cu haine de femeie", ne-a spus poliţistul.

Cu o situaţie asemănătoare s-a confruntat şi decanul Facultăţii de Limbi Străine de la Universitatea Bucureşti. Un lector universitar a fost fotografiat în amfiteatru îmbrăcat cu fustă scurtă şi sandale cu toc. Conducerea Universităţii nu l-a sancţionat, însă. 

Andreea Milea Like

Am început cu muzica, am continuat cu dansul şi am ales jurnalismul. Ce au în comun? Zilnic găseşti ceva nou. Cât de mult înseamnă un cuvânt, un moment sau 10 secunde înainte de live.

Întrebarea zilei
Preferaţi să plătiţi cu cardul sau cash atunci când faceţi cumpărături?
Observator » Evenimente » Poliţistul local care se identifică femeie acuză că e hărţuit. Colegii susţin că umblă în fustă, desculţ şi îi atinge intim