Video Pompierii s-au luptat mai bine de 7 ore cu un incendiu care a mistuit zeci de hectare, în Botoşani. Au folosit inclusiv lopeţi ca să stingă vâlvătaia
Un incendiu violent s-a petrecut în judeţul Botoşani. 45 de hectare de vegetaţie uscată s-au făcut scrum. Arbuşti, stufăriş, dar şi deşeuri menajere şi vegetale. Toate au ars ca o torţă în miez de noapte, iar din cauza vântului focul s-a extins cu rapiditate.
La faţa locului au ajuns de urgenţă mai multe echipaje de pompieri, care au acţionat contracronometru pentru a evita extinderea focului la gospodării.
Pompierii botoşăneni au luptat 7 ore cu flăcările
Mai mult decât atât, în anumite zone, salvatorii nu au putut intra cu maşinile de intervenţie şi au fost nevoiţi să stingă vâlvătaia cu ajutorul unor lopeţi.
"Aproximativ 45 de hectare de vegetație uscată, arbuști, deșeuri menajere și vegetale stuf au ars, noaptea trecută, în localitatea Tătărășeni din comuna Havârna. La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Darabani, Detașamentului Dorohoi și Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Havârna, cu patru autospeciale de stingere. Aceștia au constatat faptul că incendiul se manifesta violent, în mai multe focare, arderea fiind întreținută de vânt.
În unele dintre locuri accesul cu autospeciale nu s-a putut realiza din cauza terenului, flăcările fiind stinse de pompieri cu ajutorul lopeților speciale. Intervenția a durat mai bine de șapte ore. Cauza probabilă a fost stabilită ca fiind utilizarea focului deschis în spații deschise.
Potrivit legislației privind protecția mediului, este interzisă arderea miriștilor, a turbăriilor, a litierei pădurii, a stufului, a tufărișurilor sau a vegetației ierboase. Astfel, cetățenii trebuie să respecte prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr. 195 din 2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare. Conform acestui act normativ, proprietarii și deținătorii de terenuri cu titlu sau fără titlu au obligația de a nu arde și de a preveni arderea miriștilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărișurilor sau vegetației ierboase. Nerespectarea acestor prevederi legale constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei pentru persoane fizice, iar pentru persoanele juridice de la 50.000 lei la 100.000 lei. Atragem atenția asupra faptului că folosirea focului deschis pentru igienizarea terenurilor, arderea gunoaielor, a deșeurilor și a altor materiale combustibile pot avea consecințe grave, atât asupra mediului înconjurător, cât și asupra proprietății sau chiar vieții oamenilor. În astfel de cazuri, flăcările se pot întinde cu repeziciune pe o suprafață mare, iar în condiții de vânt, incendiile de vegetație uscată sau de deșeuri menajere pot deveni și mai periculoase dacă se manifestă aproape de locuințe, de rețele de electricitate sau de locuri cu pericol de explozie", a transmis ISU Botoşani.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰