Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Povestea remarcabilă a liceenilor români care au trimis doi sateliţi în spaţiu. Cum a luat naştere proiectul Romspace, pus la cale de 5 elevi

Tinerii români care au lansat cu succes un satelit cu racheta furnizată de Elon Musk lucrează de zor la un nou proiect. Echipa Romspace îşi doreşte să mai lanseze un dispozitiv în spaţiu şi anul viitor. Satelitul ar urma să trimită imagini precise înapoi, care să poată ajuta autoritatile, de exemplu, să monitorizeze defrişările din zonele greu accesibile. Le-am făcut o vizită în laboratorul. 

de Mădălina Iacob

la 20.01.2024 , 14:03

Se numeşte Rom-3 şi este al doilea satelit românesc construit de o echipă de elevi care a ajuns pe orbită. Filip, Alessia, David şi cei doi Alex au avut nevoie de mii de ore de documentare şi pregătire până să ajungă să îşi vadă împlinit visul.

Alessia Unteşu, elevă: Suntem primii copii şi primii oameni care au lansat doi sateliţi funcţionali în spaţiu din România şi noi cu cunoştinţele noastre de la liceu am vrut să facem ceva nemaivăzut. Printre băieţii din echipa mea, eu sunt sora lor, am şi porecla de SISI, sunt cea care îi organizează, îi pune la treabă şi le spune "hai sa ne ocupăm serios".

De unde a început povestea echipei

Vezi și

... cât se poate de serioşi pentru cinci liceeni entuziaşti, până la urma. Filip e liderul şi cel care i-a adunat în jurul pasiunii lui pe toţi coechipierii. 

Pe acelaşi subiect

Filip Buşcu, elev: Povestea a început de când eram mic, mereu m-au fascinat obiectele care zboară, de la avioane, planoare, elicoptere, chiar şi rachete. M-am gândit că cel mai înalt punct ar fi să trimit ceva in spatiu.

Alexanduru Peticaru, elev: A avut loc chiar în timpul majoratului meu, a fost în timpul petrecerii, ne-am deschis laptopul şi ne-am uitat la lansare. A fost un moment foarte fericit, a venit ca o răsplată după multe ore de muncă. 

Misiunea echipei nu se oprește

Rom-3 îşi încarcă acum bateriile. Elevii au primele date deja - satelitul transmite la putere maximă de pe orbită. Scopul lui este să transmită fotografii de rezolţie medie înapoi pe pâmânt. Dar misiunea echipei nu se oprește aici. 

Filip Buşcu, elev: Urmând să facem sateliţi mai complecşi pentru publicul general, guverne sau alte companii, să putem să realizam fotografii în care să putem să vedem efectele defrişării pădurilor, să putem monitoriza agricultura, incendiile din păduri şi multe altele oferind ajutor persoanelor de pe întreaga planeta. 

Cei cinci tineri s-au înscris în campania "100 de tineri pentru dezvoltarea României", lansată de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, care își propune să aducă în prim-plan realizările celor mai remarcabili tineri din România. 

Alex Unteşu, elev: Cel mai greu lucru a fost să câştigăm încrederea oamenilor, aproape nimeni nu a crezut că o echipă de liceu poate trimite un satelit în spaţiu. A fost de sumă de eşecuri şi succese care ne-au învăţat foarte multe. 

Mădălina Iacob Like

De la prima transmisiune live, la înâlnirea cu Papa Francisc, funeraliile Reginei Elisabeta a doua, încoronarea regelui Charles şi până la ceremonia luminii sfinte din Ierusalim, meseria de jurnalist mă surprinde şi mă învaţă întotdeauna câte ceva.

Întrebarea zilei
Aveţi încredere să cumpăraţi ciuperci din piaţă?
Observator » Evenimente » Povestea remarcabilă a liceenilor români care au trimis doi sateliţi în spaţiu. Cum a luat naştere proiectul Romspace, pus la cale de 5 elevi