Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Scandal într-o familie din Prahova. Două femei s-au luat la bătaie, una dintre ele a ajuns la spital după ce a primit un topor în cap

O femeie a ajuns la spital în urma unui conflict. Incidentul s-a produs sâmbătă în județul Prahova. Una dintre femei a fost găsită de polițiști în stare de inconștiență, iar cea de a doua era în stare de șoc.

de Redactia Observator

la 21.05.2022 , 12:04

Două femei s-au luat la bătaie, una dintre ele a ajuns la spital după ce a primit un topor în cap

O tentativă de omor a avut loc, sâmbătă dimineaţă, în comuna Filipeştii de Pădure, o femeie fiind preluată în stare gravă şi dusă la spital după ce ar fi fost agresată de o altă femeie, rudă cu aceasta. Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, în jurul orei 8,00, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Câmpina au fost sesizaţi prin apel 112 de către o femeie din comuna Filipeştii de Pădure cu privire la faptul că ar fi agresat pe cineva.

Agresoarea, găsită de poliţişti în stare de şoc

Echipa care a sosit la faţa locului a constatat că în casă este o femeie de 64 de ani aflată în stare de inconştienţă. În afara imobilului a fost depistată o femeie de 40 de ani, în stare de şoc, care a declarat poliţiştilor că aceasta ar fi comis agresiunea, potivit mediafax.ro.

Articolul continuă după reclamă

Surse apropiate anchetei au precizat că cele două femei ar fi rude, iar victima ar fi fost lovită în cap cu un obiect contondent, probabil topor. Femeia de 64 de ani a fost preluată de un echipaj medical, fiind transportată la spital.

Poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale continuă cercetările, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la omor calificat. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Scandal într-o familie din Prahova. Două femei s-au luat la bătaie, una dintre ele a ajuns la spital după ce a primit un topor în cap