Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Pregătiri pentru masa de Paşte. Cât costă un kilogram de carne de miel

Este agitaţie mare la stânile din toată ţara. Credincioşii se pregătesc pentru masa tradiţională de Paşte şi caută cea mai bună ofertă. Toate s-au scumpit anul acesta, aşa că, fiecare e tot mai atent la buget. Cei care au mers să cumpere direct de la ciobani au făcut o afacere bună. Preţurile sunt şi de trei ori mai mici pe kilogram decât cele din magazine sau pieţe.

de Sorin Tanţoş

la 16.04.2022 , 15:39

În localitatea Gorneşti, din judeţul Mureş, ciobanii lucrează la foc automat în această perioadă. Nu puţini sunt cei care vin să cumpere miei direct de la stână.

Preţul este mai mare decât anul trecut, chiar şi aşa, la stână, este mai ieftin decât la piaţă. 

20 de lei, viu. Anul trecut a fost 15. (...) Toate s-au scumpit acum, dar eu zic că ne-am conformat toţi.

Vezi și

Cât costă carnea de miel în magazine 

Pe acelaşi subiect

În magazine, carnea de miel ajunge şi de trei ori mai scumpă decât dacă este cumpărată direct de la ciobani. Sunt însă şi alte avantaje.

La magazin de la 45 la 60 de lei kilogramul şi la domnul e 20 de lei. (...) În magazin nu ştii. Este pe el ştampila şi poate e de 2 săptămâni şi a fost îngheţat, aici vezi ce cumperi.

Cei care aleg să cumpere de la magazin au totuşi avantajul că nu trebuie să cumpere un miel întreg, ci doar cât au nevoie.

Vânzătoare: Ca şi kilogram e 45 de lei.

Reporter: Dar cel mai important este că pot să aleagă cât au nevoie?

Vânzătoare: Pot să aleagă cât doresc, noi dăm şi la un kilogram. (...) Avem şi cap şi organe separat, le putem şi tăia, cât doreşte clientul.

Facem şi supă din măruntaie, organe, facem şi friptură. Drob de miel, anul acesta nu cred că facem, spune o femeie.

Peste un miliard de credincioşi catolici din toată lumea sărbătoresc sâmbătă seara Învierea Domnului. Iar peste o săptămână va avea loc şi Paştele ortodox.

Sorin Tanţoş Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » Pregătiri pentru masa de Paşte. Cât costă un kilogram de carne de miel