Observator » Evenimente » Premoniţia pe care Andrei a avut-o chiar cu o zi înainte de a fi lovit în trafic de maşina fostei sale iubite. Cei doi erau militari şi antrenori de fitness

Video Premoniţia pe care Andrei a avut-o chiar cu o zi înainte de a fi lovit în trafic de maşina fostei sale iubite. Cei doi erau militari şi antrenori de fitness

Monica Palade | Timp citire: 2 minute
Publicat la 28.10.2024, 13:03 | Modificat la 28.10.2024, 13:18

S-au iubit, s-au despărţit de curând, dar Andrei se pare că nu a trecut peste. Nu concepea că Laura nu o să mai fie a lui. Aşa că a încercat cu orice preţ să o convingă să îi mai dea o şansă.

Sâmbătă, femeia a fost la el acasă, cel mai probabil să îşi ia din lucruri. Atunci, Andrei a încercat să o convingă din nou să nu se despartă. I-a spus chiar că a avut un vis bizar, care ulterior s-a dovedit a fi premonitoriu. I-a spus fostei sale iubite că a visat-o cu o pălărie neagră la înmormântarea lui.

Colegi de muncă 

Laura a plecat, iar duminică cei doi s-au întâlnit din nou, întâmplător, în trafic. Andrei a vrut să o salute, s-a apropiat foarte mult de maşina ei. Laura nu l-a văzut şi a vrut să schimbe banda de mers. Impactul a fost devastator. Andrei a fost aruncat într-un stâlp aflat pe marginea drumului. A murit câteva zeci de minute mai târziu la spital.

Articolul continuă după reclamă

Cei doi erau colegi la aceeaşi unitate militară din Galaţi şi în timpul liber practicau fitnessul. Devastată, Laura spune că a murit iubirea vieţii ei şi că nu înţelege cum s-a petrecut accidentul.

Oamenii legii continuă cercetările pentru a afla cum s-a petrecut cu exactitate accidentul.