Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Presupusul criminal al dentistei din Brăila vrea în libertate. Apar noi detalii despre crimă, care dau peste cap ancheta 

Au trecut 11 zile de când Marina Gavril, medicul stomatolog din Brăila, a fost ucisă cu sânge rece în propriul cabinet. Însă, în loc de răspunsuri, de la o zi la alta, apar noi detalii care dau peste cap întreaga anchetă. Suspectul principal susţine că e nevinonat, iar arma crimei şi telefonul mobil al victimei sunt de negăsit. Mai mult, cu câteva zile înainte de a fi arestat, individul de 40 de ani a petrecut alături de rude la nunta nepoatei sale. Anchetatorii iau acum în calcul toate variantele. 

de Redactia Observator

la 27.07.2024 , 09:23

După câteva zile petrecute în spatele graţiilor, Marcel Mihai, suspectul principal în cazul crimei de la Brăila, a contestat măsura arestului preventiv. Joi au fost făcute percheziţii atât la casa individului, cât şi acasă la mama acestuia. În locuinţa femeii a fost găsit un cuţit cu lama de 17 centimetri, însă nu se ştie deocamdată dacă aceasta este arma crimei.

Cu toate, familia principalului suspect, care are un trecut infracţional stufos, susţine că anchetatorii au mult prea puţine probe pentru a-l incrimina. "La casa tatălui lui spun că s-a găsit un briceag. Asta nu înseamnă că tatăl lui e bolnav săracul, are şi el un briceag, taie mâncare cu el. N-are niciun fel de leziune pe mână cumnatul meu. Nici atunci când l-au dus nu a avut nimic. Acum a trecut o perioadă, dar oricum îi rămânea semnul, nu are nimic, Medicina Legală de la Brăila ştie". 

Noi detalii în ancheta crimei de la Brăila

Vezi și

Mai mult, la doar două zile după crimă, suspectul principal se distra alături de rude la nunta nepoatei sale. Bărbatul nu a dat nimic de bănuit atunci apropiaţilor. "S-a distrat aici, a filmat, cum se filmează. Nu s-a spus absolut nimic, nu mi-a adus la cunoştinţă de crimă, absolut nimic". 

Iar în aceiaşi noapte, după mai multe reclamaţii din partea vecinilor pentru zgomotul puternic, şi un echipaj de poliţie şi-a făcut apariţia la eveniment. "A venit şi chiar a vorbit cu el personal şi a spus: Marcel, dacă Florin nu înţelege, daţi mai încet, spune-i tu". Ancheta este încă în plină desfăşurare şi nu este exclusă nicio variantă. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » Presupusul criminal al dentistei din Brăila vrea în libertate. Apar noi detalii despre crimă, care dau peste cap ancheta