Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Prima bandă, transformată chiar şi de poliţişti în parcare. "Am stat un minut, frate"

Cine nu găsește loc de parcare și-l face singur. În București, șoferii își lasă mașinile pe prima bandă a bulevardelor, în intersecţii sau chiar în fața secțiilor de poliție. Din acest motiv, traficul este un haos, mai ales în orele de vârf. Agenţii spun că dau amenzi, dar imediat cum pleacă din zonă, alte autoturisme sunt parcate neregulamentar.

de Bogdan Dinu

la 20.06.2025 , 19:45

În mai puțin de un minut, un alt șofer oprește exact pe locul abia eliberat de pe una dintre cele mai aglomerate străzi din nordul Capitalei- Gara Herăstrău. La orele de vârf, șirul mașinilor parcate neregulamentar ajunge până la sediul Inspectoratului de Poliție Ilfov. Mașina de poliție nu poate să înainteze către sediul IPJ Ilfov tocmai pentru că singura bandă cu direcția înainte este complet ocupată de mașini parcate.

Agentul din imagini așteaptă răbdător două minute schimbarea culorii la semafor. Nu pentru el, ci pentru șoferii din sens opus. Abia când banda se eliberează, ajunge la poarta Inspectoratului și își parchează mașina. AMB în șirul celor oprite deja neregulamentar. Chiar lângă semnul care interzice acest lucru. Indicatorul de oprire interzisă pe care îl vedeți stă ascuns în spatele acestei țevi.

"Acest fenomen se perpetuează. În urma fiecărei sesizări, colegii mei se deplasează, aplică și sancțiunile corespunzătoare Când au plecat din locația respectivă, imediat alți conducători auto parchează în aceeași modalitate", a declarat Iacob Octavian, polițist local.

Articolul continuă după reclamă

Staţionările duc la formarea de blocaje care sufocă traficul

Situaţia se repetă şi în fața altor secții de poliție din București. În unele cazuri, chiar autospecialele, inscripționate sau nu, sunt lăsate lângă indicatoarele care interzic oprirea. Iar șoferii urmează exemplul agenţilor.

Staţionările duc la formarea de blocaje care sufocă traficul. "Sunteți oprit pe oprire interzisă. Aveți semnul. Este extrem de greu să găsesc un loc de parcare aici, mă învârt de o oră. Nu am găsit niciun fel de soluție". "Sunt secții de poliție care au un singur sens pe dus. Automat se îngustează drumul și rămâne la libera înțelegere care trece primul", a declarat Titi Cocean, instructor auto

Tot în zona de nord, pe bulevardul Dimitrie Pompeiu, calea de rulare a tramvaiului care a fost scos din uz a devenit loc de lăsat maşina cu orele. Autoritățile văd zilnic situaţia dar de cele mai multe ori o tolerează. Cei care sunt prinși că parchează neregulamentar pot fi amendați cu până la 600 de lei și riscă să primească și puncte de penalizare.

Bogdan Dinu Like

Bogdan Dinu s-a alăturat echipei Observator în anul 2020. În prezent activează în cadrul redacției Antena1 ca reporter de eveniment și investigații specializat în domeniul afacerilor interne.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii spre o carieră în gaming?
Observator » Evenimente » Prima bandă, transformată chiar şi de poliţişti în parcare. "Am stat un minut, frate"