Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Prima măsură luată după "minunea" cu elicopterul care a aterizat la mănăstire. "Vine popa ăla mare"

Cu elicopterul, la mănăstire. Poliţia face anchetă după ce, în weekend, un elicopter privat a aterizat pe şosea, lângă mănăstirea Lainici în Gorj. La bordul aeronavei se afla jurnalistul Răzvan Bucuroiu, directorul editorial al publicaţiei "Lumea credinţei". Jurnalistul a fost întâmpinat, în drum, chiar de stareţul mănăstirii, iar imaginile au fost postate pe internet chiar de el. Operatorul de transport aerian a fost amendat deja cu 4 mii de lei.

de Redactia Observator

la 21.11.2022 , 19:45

După ce zboară deasupra credincioşilor care erau în parcare, elicopterul aterizează pe şosea, aproape de ei. Chiar enoriaşii, printre maşini, filmează momentul. Totul s-a întâmplat la o aruncătură de băţ de drumul naţional care leagă Târgu Jiu de Petroşani.

Sorin Stoicescu: Accesul în zona respectivă, în zona periculoasă, în proximitatea elicopterului a fost gestionat cumva, de cineva care nu a permis ca persoanele de la sol să fie în apropiere şi puse în pericol.

Oamenii asistau şi se minunau de ce le vedeau ochii.

Vezi și

Martor: Auzişi, mă, ce viteză prinse?

Martor: Vine popa ăla mare. Ăsta e un şef.

La bordul aeronavei private era şi jurnalistul Răzvan Bucuroiu de la "Lumea credinţei", care, la aterizare, a fost întâmpinat chiar de către stareţul mănăstirii.

Biserica nu comentează subiectul

S-a sesizat, în schimb, poliţia.

Ionela Popescu, IPJ Gorj: A fost identificat şi sancţionat operatorul de transport aerian cu amendă contravențională în cuantum de 4 mii de lei

Contactat de reporterii Observator, Răzvan Bucuroiu nu a răspuns. A postat însă explicaţii pe pagina lui de Facebook: 

Răzvan Bucuroiu: "Elicopterul a aterizat pe drumul principal, blocând traficul." Asta este minciuna cea mai sfruntată! Cine a fost la Lainici știe că în dreptul mânăstirii sunt două mari suprafețe de asfalt, paralele: una este drumul principal, pe care se derulează traficul, alta este vechiul drum, dezafectat, care va fi o parcare. În prezent, are statut de organizare de șantier.

Cert este că în urma operaţiunii elicopterul au rămas multe întrebări despre duhovnicia care a ajuns să se pogoară cu elicopterul.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Prima măsură luată după "minunea" cu elicopterul care a aterizat la mănăstire. "Vine popa ăla mare"