Antena Meniu Search
x

Curs valutar

PRIMA VICTIMĂ în scandalul privind modificările Codului Fiscal: Gabriel Biriş a demisionat din funcţia de secretar de stat în Ministerul Finanţelor

Gabriel Biriş a demisionat din funcţia de secretar de stat în Ministerul de Finanţe, a anunţat, joi, purtătorul de cuvânt al Guvernului, la o zi după scandalul declanşat după apariţia în presă a proiectului de modificare a Codului Fiscal.

de Redactia Observator

la 08.09.2016 , 16:42

Gabriel Biriş a demisionat din funcţia de secretar de stat în Ministerul de Finanţe, a anunţat, joi, purtătorul de cuvânt al Guvernului, la o zi după scandalul declanşat după apariţia în presă a proiectului de modificare a Codului Fiscal.

Premierul Cioloş i-a mulţumit lui Biriş pentru activitatea în Executiv, dar a precizat şi că acesta a lansat în dezbatere publică măsuri pe care Cabinetul nu şi le asumă.

"În acastă dimineaţă a ajuns la premierul Dacian Cioloş demisia domnului Biriş şi premierul a acceptat această demisie", a anunţat Liviu Iolu, purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Articolul continuă după reclamă

El a spus că Gabriel Biriş are experienţă în mediul privat şi a venit în Guvern cu multe propuneri bune, însă în cazul propunerilor privind Codul fiscal Executivul are un mandat clar de simplificare a fiscalităţii şi de menţinere sau chiar scădere a nivelului taxării, pe care Biriş nu l-a respectat.

"Din păcate Gabriel Biriş a depăşit acest mandat şi a lansat în spaţiul public măsuri pe care acest Guvern nu şi le asumă", a spus Iolu.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului a subliniat că secretarul de stat şi-a depus singur demisia şi nu i-a fost solicitată, fiind înregistrată în dimineaţa de joi la Cancelaria prim-ministrului.

Sursa: News.ro

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » PRIMA VICTIMĂ în scandalul privind modificările Codului Fiscal: Gabriel Biriş a demisionat din funcţia de secretar de stat în Ministerul Finanţelor