Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Prima zi de Crăciun pentru ortodocşii de rit vechi. Pentru a îndepărta răul, sârbii aprind un foc mare

Atmosfera de sărbătoare a început încă de aseară, în lăcaşurile de cult, unde au avut loc slujbe speciale, dar şi cu focuri aprinse pentru a îndepărta răul.

de Redactia Observator

la 07.01.2018 , 09:27

Atmosfera de sărbătoare a început încă de aseară, în lăcaşurile de cult, acolo unde preoţii au ţinut slujbe speciale. Dar şi cu focuri aprinse doar din lemn de stejar, în curtea bisericilor menite să îndepărteze răul şi să atragă belşugul pentru noul an.

Lemnul trosneşte, iar flacările se înalţă către cer. Oamenii se adună rând pe rând în jurul focului aprins în centrul istoric al Timişoarei, iar slujba ţinută de un sobor de preoţi... începe. Este Ajunul Crăciunului pentru sârbii din Banat, iar focul, o tradiţie păstrată de sute de ani, semnifică un nou început cu bogăţie şi sănătate. 

La sârbi simbolizează acest foc îndepărtarea tuturor relelor, simbolizează naşterea Domnului Iisus Hristos, exact ca şi la români, doar că sârbii ţin în continuare Crăciunul pe rit vechi. Iar cei mici au aruncat şi boabe de grâu în foc pentru belşug şi prosperitate. Apoi au cântat colinde.

Vezi și

Şi la Arad s-a aprins... focul din lemne de stejar. Credincioşii de origine sârbă au venit în număr mare în curtea bisericii, la slujba de Ajun. Ritualul simbolizează, pentru ei, alungarea spiritelor rele, iertarea păcatelor lor şi putere pentru un an nou. Credincioşii au primit sarmale de post, fasole bătută şi... s-au încălzit cu ţuică fiartă sau ceai.

Ucrainienii din Baia Mare au îmbrăcat portul tradiţional în Ajun şi au primit preotul în casă. Oamenii au pregătit 12 feluri de mâncare de post, aşa cum spune tradiţia, la fel ca numărul apostolilor. Nu au lipsit nici colindele.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » Prima zi de Crăciun pentru ortodocşii de rit vechi. Pentru a îndepărta răul, sârbii aprind un foc mare