Primarul din Vaslui care instiga la răscoală cu "furci, coase şi securi" e cercetat de poliţie: crede că totul e doar o încercare de a-l intimida
Ciprian Tamaş, primarul comunei vasluiene Şuletea care incita la o veritabilă răscoală în cazul în care se va impune vaccinarea obligatorie, este cercetat de Poliţia Vaslui pentru instigare publică.
Ciprian Tamaş a postat un mesaj pe contul său personal de Facebook în care afirma, printre altele, ca dacă vaccinarea va deveni obligatorie în România va aştepta autorităţile cu "furci, coase şi securi". "În urma apariţiei în spaţiul public a unui mesaj, poliţiştii din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale Vaslui s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de instigare publică, fiind efectuate cercetări în vederea stabilirii măsurilor legale", a declarat vineri, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, Mihaela Manoliu.
Primarul mai spune că a primit numeroase mesaje după ce a publicat respectiva postare şi crede că deschiderea unui dosar penal pe numele său este o încercare de intimidare. Ciprian Tamaş a declarat şi că a fost unul dintre edilii cae au sprijinit campaniile de vaccinare susţinute în comuna sa şi pe cele organizate de DSP Vaslui.
"Sunt consternat de ceea ce se întâmplă. Este pagina mea personală, nu am folosit pagina comunei. În acelaşi timp pot spune că am avut o reacţie pentru că, fără doar şi poate, urmează să ne vaccineze obligatoriu şi copiii. Nu sunt contra vaccinării, ca atare, soţia, mama, soacra mea s-au vaccinat, colegi din primărie s-au vaccinat. Mai mult, am avut şi două caravane, am colaborat foarte bine cu DSP Vaslui, cu medicul de familie. Atunci când ne-au solicitat, le-am pus locaţie la dispoziţie, le-am asigurat transport locuitorilor comunei care au dorit să se vaccineze. Nu sunt stăpân pe corpurile copiilor mei, Doamne fereşte! Când vor împlini 18 ani, să facă ce vor, să aleagă opţiunea care cred ei că va fi cea mai bună pentru ei şi pentru familiile lor. Personal, nu mă voi vaccina. (...) Este opinia mea personală, nu vreau să instig la nimic", a declarat Ciprian Tamaş pentru Agerpres.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰