Primele declaraţii ale lui Negoiţă, la ieşirea de la DNA: “Procurorii m-au anunţat că se face o expertiză. Mi-au pus de şapte ani sechestru pe tot”
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, a declarat vineri, la ieşirea de la DNA, că procurorii l-au anunţat că se face o expertiză în dosarul în care este acuzat de evaziune fiscală, precizând că în paralel va face şi el o expertiză, dar că nu se va confirma bănuiala anchetatorilor prin aceasta. Negoiţă a spus că de şapte ani are sechestru pe avere şi mare parte din bunurile sale au fost deja scoase la licitaţie şi valorificate.
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, a declarat vineri, la ieşirea de la DNA, că procurorii l-au anunţat că se face o expertiză în dosarul în care este acuzat de evaziune fiscală, precizând că în paralel va face şi el o expertiză, dar că nu se va confirma bănuiala anchetatorilor prin aceasta. Negoiţă a spus că de şapte ani are sechestru pe avere şi mare parte din bunurile sale au fost deja scoase la licitaţie şi valorificate.
"Nu am nimic de declarat. Discutăm de obiectivele unei expertize. Am fost anunţaţi că se va face o expertiză. Vom face şi noi una în paralel. În mod normal, o expertiza stă la baza oricărei discuţii. Nu se va confirma bănuială procurorilor prin expertiză”, a spus Robert Negoiţă.
Primarul Sectorului 3 a precizat că în declaraţia lui de avere sunt trecute toate bunurile cu care a mai rămas, care sunt puse deja sub sechestru.
"M-aţi întrebat de avere. Mi-au pus deja de şapte ani sechestru pe tot, mi-au scos deja la licitaţie cea mai mare parte, le-au valorificat. Uitaţi-vă în declaraţia mea de avere. Încă ce n-au apucat să valorifice figurează în declaraţie, dar tot este sub sechestru”, a adăugat Negoiţă.
Întrebat dacă îl mai ajuta fratele său, Ionuţ Negoiţă, când are nevoie de bani, primarul Sectorului 3 a răspuns afirmativ, precizând că oricine ar face la fel.
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, a fost citat să se prezinte vineri la DNA, în dosarul în care este acuzat de evaziune fiscală cu un prejudiciu de peste 77 milioane de lei.
La intrarea în sediul DNA, Robert Negoiţă a spus că nu înţelege de ce are două dosare, unul la DNA şi un altul la Parchetul Curţii de Apel Bucureşti, care vizează aceleaşi presupuse fapte.
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, este urmărit penal din luna aprilie, de procurorii anticorupţie, pentru evaziune fiscală în formă continuată, fiind suspectat că în perioada 2005- 2009 a construit prin firma sa trei ansambluri rezidenţiale şi a vândut, în nume propriu, 1.250 de locuinţe, fără a înregistra aceste operaţiuni, creând astfel un prejudiciu de peste 77.140.000 de lei.
Potrivit DNA, Negoiţă a construit, pentru vânzare, ansambluri rezidenţiale formate din vile şi blocuri de locuinţe şi locuri de parcare, situate în Bucureşti, în oraşul Voluntari şi oraşul Popeşti Leordeni. Începând din decembrie 2005, Negoiţă a început vânzarea imobilelor pe măsura finalizării acestora, fără a declara organelor fiscale teritoriale activitatea economică desfăşurată şi fără a achita obligaţiile fiscale ce-i reveneau.
În perioada 10 ianuarie 2006 - 13 iulie 2009, actualul primar al Sectorului 3 a făcut 1.250 de tranzacţii imobiliare, constând în vânzări de construcţii şi teren aferent construcţiilor, activităţi din care a obţinut venituri de 364.714.645 lei.
Vezi şi Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, la DNA, în dosarul în care este cercetat de evaziune fiscală
"Având în vedere că Negoiţă Robert Sorin a luat măsuri active de comercializare a locuinţelor construite în cele trei ansambluri rezidenţiale prin mijloace similare unui prestator de servicii sau comerciant, activitatea pe care a desfăşurat-o este calificată ca activitate economică, pentru care exista obligaţia plătirii de TVA către buget. Pentru a evita plata obligaţiilor fiscale aferente veniturilor realizate, Negoiţă Robert Sorin a folosit un procedeu ingenios prin care cheltuielile cu realizarea imobilelor, în nume propriu, au fost evidenţiate contabil şi declarate fiscal de societăţile pe care le administra, însă veniturile nu au fost evidenţiate. Prin urmare, raportat la cele trei ansambluri rezidenţiale, Negoiţă Robert Sorin nu a declarat activitatea economică prestată ca persoană impozabilă în scopuri de TVA. Astfel, deşi imobilele scriptic au fost edificate de persoana fizică Negoiţă Robert Sorin, după finalizare, acestea au fost prezentate, la toate târgurile imobiliare, drept ansamblurile rezidenţiale aparţinând unei din societăţile la care acesta era acţionar", susţine DNA.
Procurorii mai spun că prejudiciul total adus bugetului de stat este estimat la 77.148.021 lei şi reprezintă TVA de la care Negoiţă Robert Sorin s-a sustras, în perioada 2005 – 2009.
Primarul Sectorului 3 declara, după ce a fost pus sub acuzare, că dosarul său de la DNA a fost constituit în urma unei plângeri făcute împotriva sa în 2009 de către fostul preşedinte al ANAF Sorin Blejnar.
Într-un alt dosar, de la Parchetul Curţii de Apel Bucureşti, care vizează tot fapte de evaziune fiscală, cu un prejudiciu de peste cinci milioane de euro, poliţiştii au făcut, joi, percheziţii la societatea Pro Hotels, din cadrul grupului de firme Rin Group, deţinut de fraţii Ionuţ şi Robert Negoiţă.
“În cauză, se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunilor de efectuarea de rambursări ilegale de TVA şi de evaziune fiscală, fapte prevăzute şi pedepsite de Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, care au fost comise prin intermediul unor societăţi comerciale ce desfăşoară activităţi în domeniul construcţiei de ansambluri rezidenţiale şi hoteluri. Prejudiciul estimat este de peste 5.000.000 de euro”, a precizat Poliţia Română.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰