Antena Meniu Search
x

Curs valutar

DEZOLANT ȘI RUȘINOS: Petrică Paraschiv, primul român care a obţinut titlul de campion mondial la box a fost arestat pentru furt, în Italia

Petrică Paraschiv a fost săltat de carabinierii din Roma, după ce a smuls geanta unei italience într-o gară. Înăuntru erau 5 sute de euro. Campionul nostru a tot avut probleme cu legea. Pentru furt, a mai fost sancţionat în Olanda şi în Germania.

de Redactia Observator

la 03.12.2016 , 20:30

Petrică Paraschiv a fost săltat de carabinierii din Roma, după ce a smuls geanta unei italience într-o gară. Înăuntru erau 5 sute de euro. Campionul nostru a tot avut probleme cu legea. Pentru furt, a mai fost sancţionat în Olanda şi în Germania.

Fostul pugilist a ajuns în arest chiar de Ziua Naţională. Un agent al carabinierilor a fost martor la momentul în care, împreună cu un alt român, a furat 500 euro, 3 cărţi de credit şi un telefon mobil din poşeta unei femei, într-o gară din Roma. Pentru cei pe care, de-a lungul timpuli, i-a inspirat cu performaţa şi talentul său în box, vestea e de necrezut.

“Îi plăcea boxul, iubea boxul la nebunie. Din păcate, viaţa a luat o altă întorsătură”, dezvăluie, cu amar în glas, Leonard Doroftei.

Vezi și

Paraschiv a cunoscut gloria în anii 90. Avea 24 de ani când l-a învins, la Brăila, pe americanul Greg Richardson şi a devenit astfel primul campion mondial la box al României. E neclar când şi de ce a decis să lupte împotriva legii. În ultimii ani, a mai fost arestat în repetate rânduri, tot pentru furt. În Romania, dar şi în Olanda şi Germania.

“Din păcate pentru boxul românesc, Petrică Paraschiv s-a lăsat prea devreme. Avea multe de arătat boxului şi spectatorilor, iubitorilor de box”, mai spune Doroftei.

Deşi aveau antecedente penale, fostul campion şi partenerul său de furt au fost eliberaţi, sub supraveghere.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » DEZOLANT ȘI RUȘINOS: Petrică Paraschiv, primul român care a obţinut titlul de campion mondial la box a fost arestat pentru furt, în Italia