Video Principalele motive pentru care divorţează românii. Doar una din şase persoane se mai recăsătoreşte
10 mii de cupluri au divorţat în România în primele şase luni ale anului. Cel mai des au rupt căsătoria bărbaţii care au în jur de 45 de ani. Infidelitatea, gelozia sau violenţa au fost motivele invocate de soţii care nu mai doresc să rămână împreună.
De la un da hotărât la nu te mai vreau, nu e cale atât de lungă. În România, în primele 6 luni ale acestui an, s-a pronunţat un divprţ la fiecare 7 minute. Cel mai des divorţează bărbaţii între 45 -49 de ani şi femeile 35 - 39 de ani. Potrivit datele ins, adulterul, gelozia şi violenţa fizică sunt pricipalele cauze care duc la divorţ, urmate de alcool şi droguri.
Divorţ, înainte de 10 ani de căsătorie
Cei mai mulţi români care iau decizia separării trăiesc la oraș. În majoritatea cazurilor, despărţirea vine după nici zece ani de convieţuire. Cuplurile care şi-au unit destinele în Vâlcea, Teleorman şi Ialomiţa divorţează cel mai des.
"Inima nu are raţiune. Decizia unei căsătorii apare pe fondul acelei fericiri care este doar de moment. Dispare, la un moment dat, pentru că nu este una asumată. Dacă orice cuplu care îşi începe viaţa ar locui cel puţin câteva luni de zile, până la un an, izolat de părinţi, singur, ar da piept cu probleme, lucrurile ar sta total diferit", a declarat Daniela Biriș - psiholog.
Cel mai mult au de suferit în urma divorţurilor copiii. Sunt peste 500 de mii în această situaţie în ultimii 30 de ani. Potrivit datelor INS, unul din 6 divorţaţi îşi mai încearcă şansa în dragoste cel puţin o dată şi se recăsătoreşte. Doar că, de cele mai multe ori sfârşitul e previzibil. Rata de succes scade la a doua şi a treia căsătorie. Mare atenţie şi la anturaj. Amicii vă influenţează decizia de separare, arată statisticile. Un prieten divorţat ar putea să vă convingă să îi urmaţi exemplul.
Rata divorțurilor din Uniunea Europeană s-a dublat din 1964 până în 2020, arată ultimele rapoarte. Anul trecut, cele mai mari rate de separare la nivel european s-au înregistrat în Lituania, Letonia și Suedia, iar cele mai mici, în Malta și Slovenia.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰